Meditații Charles Spurgeon

25

Decembrie

DIMINEAŢA

Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel Isaia 7:14

Să mergem astăzi la Betleem, şi, împreună cu păstorii uimiţi şi cu magii plini de adorare, să ÎI vedem pe Cel ce s-a născut Rege al Iudeilor; fiindcă noi, prin credinţă, putem să ne declarăm interesaţi de El şi să cântăm: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat" (Isaia 9:6). Isus este Iehova întrupat, Domnul şi Dumnezeul nostru, dar şi Frate şi Prieten. Să-L adorăm şi să-L admirăm. Să observăm de la prima privire naşterea Sa miraculoasă. A fost ceva nemaivăzut şi nemaiauzit, ca o fecioară să rămână însărcinată şi să nască un fiu. „Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peşi pe bărbat" (Ieremia 31:22). Prima făgăduinţă implica sămânţa femeii - nu sămânţa bărbatului. De vreme ce curiozitatea femeii a făcut loc păcatului care a dus la pierderea Paradisului, ea, şi numai ea, avea să-L aducă pe Cel care putea recâştiga Paradisul. Mântuitorul nostru, deşi Om adevărat, a fost, pe lângă natura Sa omenească, şi Sfântul lui Dumnezeu. Prin puterea Duhului Sfânt, El s-a născut printr-o fecioară, nepătat de păcatul originar, care aparţine tuturor celor născuţi din carne. Să ne plecăm cu respect în faţa Copilului sfânt, a cărui nevinovăţie readuce umanităţii vechea ei slavă. Să ne rugăm ca El să fie şi în noi, „nădejdea slavei" (Coloseni 1:27). Nu uitaţi să remarcaţi umilinţa familiei în care a venit. Textul de dimineaţă o descrie pe mama Sa ca pe o simplă „fecioară", nu o prinţesă, proorocită sau o doamnă de rang înalt. Într-adevăr, genealogia ei nu trebuie dispreţuită, fiindcă în venele ei curgea sângele regilor; şi nici nu era lipsită de inteligenţă sau cu mintea slabă, fiindcă a putut cânta o asemenea cântare de laudă. Totuşi, cât de umilă a fost poziţia ei, cât de sărac omul cu care era logodită, şi cât de mizerabil locul de naştere pregătit pentru Regele nou-născut! Prin aceasta, sărăcia a devenit sfântă, şi oamenii umili se bucură de mari onoruri. Fiecare credincios este un portret al lui Christos, dar un sfântă sărac este acelaşi tablou atârnat în aceeaşi ramă care înconjura imaginea învăţătorului.
Noi spunem că toate zilele sunt la fel, dar totuşi, fiindcă anotimpul şi obiceiul general ne îndeamnă să ne gândim la Isus, să ne amintim cu plăcere de glorioasa naştere a dragului nostru Răscumpărător. Pentru sufletul născut din nou, fiecare zi trebuie să fie ziua de naştere a Mântuitorului. Printre toate lucrurile umile, sunt şi multe lucruri onorabile în împrejurările naşterii lui Emanuel. Cine a mai avut o asemenea naştere, prevestită de veacuri prin profeţii, şi dorită de atâtea mii de inimi? Cine poate să se mai laude cu un vestitor care L-a recunoscut pe Cel ce avea să vină? Cui i-au cântat îngerii imnuri de slavă, şi pentru cine a aşezat Dumnezeu o stea specială pe cer? La al cărui leagăn au venit bogaţii şi săracii, oferind asemenea fapte de închinare din inimă? Pământul poate să se bucure; toţi oamenii pot să-şi înceteze lucrul, ca să sărbătorească naşterea măreaţă a lui Isus. Betleem, casă a pâinii, vedem în tine împlinirea speranţelor noastre. Acesta este El, Mântuitorul, proorocit din vechime, care ne va conduce în veacul de aur. Să ne lăsăm copleşiţi de bucurie. Să cântăm din inimă cântări de laudă şi desfătare.
Numele de aur, Emanuel, este o inexprimabilă încântare. Este un cuvânt potrivit pentru buzele heruvimilor prin maiestatea lui, dar, din cauza bunătăţii sale minunate, numai oamenii îl pot rosti. El nu este cu serafimii aşa cum este cu noi. Emanuel, „Dumnezeu cu noi" (Matei 1:23) - În firea noastră, în durerile noastre, în viaţa noastră de muncă, în pedeapsa noastră, în mormânt, şi acum cu noi, sau mai degrabă noi cu El, în înviere, înălţare, slavă, şi splendoarea celei de-a doua veniri. Copilul din Bedeem pare să fi fost cu noi în slăbiciune şi sărăcie. Să nu uităm însă că El este tot cu noi în glorie şi onoare. Credinţa îmbrăţişează copilul, şi dragostea II sărută cu sărutările buzelor ei. O, fie ca astăzi să avem părtăşie adevărată cu Emanuel!

SEARA

Şi, după ce treceau zilele de ospăţ,
Iov chema şi sfinţea pe fiii săi;
se scula dis de dimineaţă,
Şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot
Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit,
Şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor".
Aşa avea Iov obicei să facă. Iov 1:5

Ceea ce făcea patriarhul Iov dis de dimineaţă, după o sărbătoare în familie, este potrivit pentru credincios să facă în seara aceasta, înainte de a se culca. In veselia adunărilor de familie se strecoară uşor uşurătăţi lumeşti, şi uităm care ar trebui să fie caracterul unui creştin. Nu ar trebui să se întâmple aşa, dar se întâmplă. Zilele noastre de sărbătoare sunt foarte rar zile de bucurie sfântă; adesea, ele degenerează în frivolitate. Dar în ele există o bucurie pură şi sfinţitoare, scăldată în râurile Edenului.
Recunoştinţa sfântă ar trebui să fie un element de purificare, ca şi durerea. Din nefericire pentru bietele noastre inimi, adevărul este că „o casă de jale" (Eclesiastul 7:2) este mai bună decât „o casă de petrecere" (vers. 2). Spune, credinciosule, cu ce ai păcătuit astăzi? Ţi-ai uitat înalta chemare? Ai fost ca cei care vorbesc prostii cu gura larg deschisă? Atunci mărturiseşte-ți păcatul, şi zboară la Jertfa. Jertfa sfinţeşte. Sângele scump al Mielului înjunghiat îndepărtează vina şi curăţă pata păcătuirii din neştiinţă şi nepăsare. Cel mai bun final pentru ziua de Crăciun este să te speli din nou în fântâna aceasta purificatoare. Credinciosule, adu mereu această jertfa; dacă este bine să o aduci în seara aceasta, înseamnă că este bine să o aduci în fiecare seară. Să trăieşti lângă altar este privilegiul preoţiei regale. Oricât de mare ar fi, păcatul nu este niciodată o cauză de disperare, fiindcă credincioşii pot să se apropie din nou de Jertfa ispăşitoare, şi să-şi curăţească conştiinţa de faptele moarte.

Închid cu bucurie această zi festivă
Stând în genunchi, lângă altar;
Spălat de-orice păcat şi orice vină
Prin Mielul sfânt, în sanctuar.