Meditații Charles Spurgeon

13

Noiembrie

DIMINEAŢA

Mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine. Ioan 15:4

Cum ai început tu să aduci roadă? Ai venit la Isus, te-ai prins de măreaţa Lui jertfa, şi te-ai adăpostit în neprihănirea Lui desăvârşită. O, ce fructe ai adus atunci! Iţi aminteşti de zilele acelea îndepărtate? Atunci via înflorea într-adevăr, strugurii se coceau, rodiile înmugureau şi paturile de miresme îşi împrăştiau aromele. Ai decăzut de atunci? Dacă da, te implor să-ţi aminteşti de timpul iubirii şi să te căieşti; întoarce-te la lucrurile dintâi. Angajează-te mai mult în experienţele care te-au purtat aproape de Isus, fiindcă de la El vin toate roadele tale. Soarele este, fără îndoială, un mare ajutor pentru rodirea livezilor. Isus este un ajutor şi mai mare pentru pomii din grădina harului Său. Când ai fost cel mai neroditor? Nu cumva atunci când ai trăit departe de Domnul Isus Christos, când ai abandonat rugăciunea, şi când te-ai îndepărtat de simplitatea credinţei? Nu cumva atunci când darurile tale au căpătat mai multă atenţie decât Domnul, când ai spus: „Muntele meu este neclintit. Nu voi fi mutat niciodată", şi ai uitat de unde vine puterea? Nu cumva atunci s-au terminat roadele tale? Unii dintre noi au fost învăţaţi prin teribilă umilinţă a inimii înaintea Domnului că suntem nimic fără Christos. Când vedem slăbirea şi moartea oricărei creaturi, strigăm cu groază: „De la El vine orice roadă a mea, fiindcă de la mine nu vine nimic". Suntem învăţaţi, prin experienţele trecutului, că, cu cât ne prindem mai mult de harul lui Christos în Dumnezeu, şi așteptăm lucrarea Duhului Sfânt, cu atât aducem mai multe roade pentru Dumnezeu. O, să ne încredem în Isus pentru roade şi pentru viaţă!

SEARA

Ca să le arate că trebuie să se roage necurmat. Luca 18:1

Dacă oamenii trebuie să se roage necurmat, şi să „nu se lase" (Luca 18:1), cu cât mai mult trebuie să se roage creștini. Isus şi-a trimis biserica în lume cu aceeaşi misiune cu care a venit El, şi misiunea aceasta include mijlocirea. El ne-a făcut „preoţi pentru Dumnezeu" (Apocalipsa 1:6), şi noi trebuie să mijlocim pentru lume. Creaţiunea este mută, dar biserica este vocea ei. Este privilegiul bisericii să se roage pentru acceptam lui Dumnezeu. Uşa harului este întotdeauna deschisă pentru cererile ei, şi ea nu se întoarce niciodată cu mâna goală Perdeaua a fost sfâşiată pentru ea, sângele a fost stropit pe altar, şi Dumnezeu o invită mereu să ceară ce vrea. Va refuza ea un privilegiu pe care şi îngerii îl invidiază? Nu este ea mireasa lui Christos? Nu poate merge ea la Regele ei oricând? Va fi nefolosit acest privilegiu? Biserica are întotdeauna nevoie de rugăciune. În mijlocul ei sunt unii descurajaţi, sau cad în păcat pe faţă. Sunt miei pentru care să ne rugăm, ca să fie purtaţi în braţe de Isus; sunt creştini puternici, care au nevoie de rugăciune ca să nu devină mândri, şi creştini slabi, care cad în disperare fără rugăciune. Dacă ne-am ruga douăzeci şi patru de ore pe zi, în fiecare zi din an, nu am rămâne niciodată f'ără subiecte de rugăciune. Suntem lipsiţi vreodată de bolnavi și săraci, de nenorociţi şi de cei care se clatină? Rămânem vreodată fără cei care cer convertirea rudelor, întoarcerea risipitorilor, sau mântuirea celor greşiţi? Nu, cu congregaţii care se adună neîncetat, cu pastori care predică mereu, cu milioane de păcătoși „morţi în greşeli şi păcate" (Efeseni 2:1), Într-o ţară peste care coboară întunericul falselor religii, într-o lume plină de idolii cruzime şi răutate, dacă biserica nu se roagă, va fi iertată de neglijenţa în împlinirea datoriei ei faţă de Domnul? Fie ca biserica să se roage mereu, şi fiecare credincios să-şi arunce bănuţul rugăciunii în casa vistieriei.