Meditații Charles Spurgeon
10
Noiembrie
DIMINEAŢA
Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost. Deuteronom 33:27
Cuvântul „adăpost" poate fi tradus prin „casă", sau „locuinţă", ceea ce ne face să credem că Dumnezeu este căminul şi locuinţa noastră. Există plinătate şi dulceaţă în metafora aceasta, fiindcă ne iubim căminele, chiar dacă sunt căsuţe umile. Cu mult mai mult ÎI iubim pe Dumnezeu, „căci în El avem viaţa, mișcarea și fiinţa" (Fapte 17:28). Acasă ne simţim în siguranţă, închidem lumea afară şi locuim în siguranţă şi pace. În acelaşi fel, atunci când sunt cu Dumnezeu, „nu mă tem de nici un rău" (Psalmi 23:4). El este scutul şi apărarea noastră, adăpostul nostru în vreme de nevoi. Acasă ne odihnim după oboseala şi truda zilei. Şi inimile noastre găsesc odihnă în Dumnezeu atunci când sunt obosite de conflictele vieţii; când ne întoarcem spre El, sufletele noastre află pacea. Acasă ne simţim în largul nostru; nu ne teme că vom fi înţeleşi greşit, nici că vorbele noastre vor fi răstălmăcite. Atunci când suntem cu Dumnezeu, putem să comunicăm liber cu El, dezvăluindu-ne toate dorinţele ascunse; pentru că „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El" (Psalmi 25:14), tainele celor ce se tem de El vor fi în siguranţă în mâna Domnului. Acasă este locul celei mai adevărate şi pure fericiri, în Dumnezeu, inimile noastre află cea mai adâncă încântare. Bucuria pe care o avem în El depăşeşte orice altă bucurie. Acasă muncim cu voie bună. Gândul la casă ne dă puteri şi ne ajută să purtăm poverile zilnice şi să ne îndeplinim datoriile; în sensul acesta, putem spune că Dumnezeu este casa noastră. Dragostea pentru El ne întăreşte. Ne gândim la El în persoana Fiului Său prea iubit, şi vederea feţei suferinde a Mântuitorului ne constrânge să lucrăm pentru cauza Lui. Simţim că trebuie să lucrăm, fiindcă avem prieteni şi rude dragi nemântuite, şi vrem să bucurăm inima Tatălui aducându-i acasă pe cei rătăcitori, Vrem să umplem cu mir sfinţit familia cu care locuim. Ferice de cei care îşi găsesc adăpostul în Dumnezeul lui Iacov!
SEARA
Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui. Matei 10:25
Nimeni nu poate contrazice această afirmaţie, fiindcă ar fi nepotrivit pentru ucenic să-şi depăşească învăţătorul. Ce tratament a primit Domnul când a venit pe pământ? I-au fost ascultate cererile, I-au fost urmate învăţăturile, i-a fost slujită desăvârşirea de cei pe care a venit să-i binecuvânteze? Nu. El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni" (Isaia 53:3). Locul Lui a fost în afara taberei (vezi Evrei 13:11-13). Purtarea crucii a fost ocupaţia Lui. I-a oferit lumea mângâiere şi odihnă? „ Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde-şi odihni capul" (Matei 8:20). Pământul acesta străin nu I-a oferii adăpost; L-a alungat şi L-a răstignit. Dacă eşti un urmaş al Iul Isus, şi te străduieşti să păşeşti mereu pe urmele Sale, trebuit" să te aştepţi să fii tratat în acelaşi fel atunci când viaţa ta spirituală ajunge să fie observată de oameni în dezvoltarea ei exterioară. Ei te vor trata aşa cum L-au tratat pe Mântuitorul - te vor dispreţui. Să nu crezi că lumea te va admira, sau că, dacă eşti mai sfânt şi mai creştin, se va purta mai paşnic cu tine. Ei nu au preţuit diamantul şlefuit; de ce să admire piatra neşlefuită? „Dacă pe Stăpânul casei l-au numit Beelzebut, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?" (Matei 10:25). Dacă am semăna mai mult cu Christos, am fi mai urâţi de duşmanii Lui. Este o mare dezonoare pentru copilul lui Dumnezeu să fie favoritul lumii. Este semn rău să auzi lumea bătând din palme şi strigând „Bravo!" unui creştin. Credinciosul poate începe să-şi examineze caracterul, şi să vadă dacă nu cumva a făcut ceva rău, atunci când este aprobat de cei răi. Să fim credincioşi învăţătorului nostru şi să nu căutam prietenia unei lumi oarbe şi josnice, care l-a dispreţuit şi L-a respins. Departe de noi gândul unei coroane de slavă, atunci când Domnul a găsit o coroană de spini.