Meditații Charles Spurgeon

2

Noiembrie

DIMINEAŢA

Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb. Maleahi 3:6

Este bine pentru noi să ştim că, între toate schimbările vieţii, există Cineva care nu poate fi afectat de schimbare, Cineva cu o inimă mereu tânără, Cineva care nu face riduri odată cu vârsta. Orice altceva se schimbă sau este în schimbare. Soarele însuşi îşi pierde din putere odată cu trecerea timpului. Lumea îmbătrâneşte. Împăturirea hainelor purtate a început. Cerurile şi pământul vor trece în curând, vor pieri şi se vor învechi ca o haină. Dar există Cineva nemuritor, care are ani nesfârşiţi, în care nu există nici o umbră de schimbare, încântarea pe care o simte marinarul păşind pe uscat după multe zile de plutire se aseamănă cu satisfacţia creştinului care, prin toate schimbările vieţii sale tumultuoase, păşeşte cu picioarele credinţei pe acest adevăr: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb". Stabilitatea pe care o oferă ancora vasului când găseşte ceva de care să se prindă se aseamănă cu stabilitatea creştinului, care îşi prinde speranţa de acest adevăr glorios. Cu Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare" (Iacov 1:17). Oricare ar fi fost atributele Lui în vechime, sunt neschimbate şi acum. Puterea Lui, înţelepciunea Lui, dreptatea Sa şi adevărul Său sunt neschimbate. El a fost întotdeauna adăpostul poporului Său, „un loc de scăpare în ziua necazului" (Naum 1:7), şi El este încă Ajutorul lor. El este neschimbat în dragostea Sa. Şi-a iubit poporul cu „o iubire veşnică" (Ieremia 31:3). Îi iubeşte şi acum ca întotdeauna, şi, când toate lucrurile pământeşti vor pieri ca o umbră în ultima bătălie, dragostea Lui va fi încă „ca din sânul porilor" (Psalmi 110:3). Preţioasă este asigurarea că El nu se schimbă! Roata providenţei se învârte, dar axul ei este dragostea veşnică.

Moarte şi schimbare ne lovesc mereu
Omul se trece, şi secolele-apun
Dar îndurarea veşnicului Dumnezeu
Spre cer croieşte al iubirii drum.

SEARA

Mă apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc "Legea Ta. Psalmi 119:53

Ai experimentat o înfiorare sfântă din cauza păcatelor celor din jur? Dacă nu, îţi lipseşte sfinţenia. Obrajii lui David erau scăldaţi în lacrimi din cauza lipsei de sfinţenie. Ieremia dorea ca ochii lui să fie ca o fântână, ca să poată jeli nedreptăţile lui Israel. Lot era chinuit de nelegiuirea oamenilor din Sodoma. In viziunea lui Ezechiel, cei care purtau semnul erau cei care oftau şi gemeau pentru nelegiuirile Ierusalimului. Cei buni sunt îndureraţi când văd cât se străduiesc oamenii să ajungă în iad. Ei cunosc răutatea păcatului din experienţă, şi sunt alarmaţi să-i vadă pe alţii căzând în capcană ca păsările în laţul păsărarului. Păcatul îl cutremură pe cel sfânt fiindcă este o încălcare a legii sfinte, şi este în interesul oricărei persoane să păstreze legea. Păcatul dărâmă stâlpii bunăstării. El îl îngrozeşte pe credincios, fiindcă îi aminteşte de josnicia propriei sale inimi. Când vede un nelegiuit, el strigă împreună cu sfântul menţionat de Bernard: „El a căzut azi, şi se poate ca eu să cad mâine". Pentru credincios, păcatul este oribil fiindcă îl răstigneşte pe Mântuitorul. El vede piroanele şi ciocanul în fiecare nelegiuire. Cum ar putea un suflet mântuit să nu privească cu groază păcatul blestemat care 1-a ucis pe Christos? Inimă, ce simţi faţă de păcat? Este îngrozitor să-L insulţi pe Dumnezeu în faţă. Bunul Dumnezeu merită un tratament mai bun, marele Dumnezeu îl cere, şi dreptul Dumnezeu îl va avea, sau îşi va înfrunta adversarul în faţă. Inima trează tremură la îndrăzneala păcatului, şi se alarmează la vederea pedepsei lui. Ce monstruoasă este răzvrătirea! Ce potop îngrozitor este pregătit pentru cei lumeşti! Suflete, să nu râzi niciodată de nebunia păcatului, ca să nu ajungi să râzi în faţa lui. Păcatul este duşmanul tău, şi duşmanul Domnului tău. Priveşte-1 cu groază, fiindcă numai aşa poţi ajunge la „sfinţirea, fără de care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu" (Evrei 12:14).