Meditații Charles Spurgeon
30
Iulie
DIMINEAŢA
Şi gândindu-se la acest lucru, a început să pic Marcu 14:72
Unii s-au gândit că, în tot timpul vieţii lui, Petru a plâns cu şuvoaie de lacrimi amintindu-şi cum s-a lepădat de Domnul. Nu este exclus să fi fost aşa, fiindcă, deşi păcatul lui a fost foarte mare, harul a lucrat desăvârşit în el după aceea. Aceeaşi experienţă este comună tuturor celor răscumpăraţi, în concordanţă cu gradul în care Duhul Sfânt le-a înlocuit inima de piatră. Ca şi Petru, noi ne amintim de lăudăroşeniile noastre: „chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire" (Matei 26:33). Ne-am amestecat cuvintele cu lacrimile amare ale căinţei. Când ne gândim la ceea ce am jurat că vom fi, şi la ceea ce am fost, plângem cu râuri de lacrimi. Petru s-a gândit la lepădarea lui: la locul în care o făcuse, la motivul neînsemnat care îl condusese la un păcat atât de mare, la jurămintele şi blestemele cu care a căutat să-şi întărească minciuna, şi la împietrirea inimii care 1-a îndemnat să se lepede iar şi iar. Putem noi, amintindu-ne de păcatele noastre, și de grozăvia lor, să rămânem nesimţitori şi nepăsători? Nu vom face din casa noastră o casă de jale şi nu vom striga către Domnul pentru o asigurare reînnoită a iubirii Lui iertătoare? Fie să nu privim niciodată cu nepăsare păcatul, altfel vom ajunge combustibil pentru focul iadului. Petru s-a gândit şi la privirea iubitoare a învăţătorului. Domnul a continuat cântecul de avertizare al cocoşului cu o privire mustrătoare de durere, milă și iubire. Privirea aceea nu a ieşit din mintea lui Petru cât timp a trăit. A fost mult mai folositoare decât zece mii de predici. Apostolul pocăit plângea atunci când îşi amintea de iertarea deplină a Mântuitorului, care 1-a aşezat pe locul dinainte. Gândul că am ofensat un Domn atât de bun şi blând este un motiv mai mult decât suficient pentru a plânge mereu. Doamne, sfarmă-ne inimile de piatră şi fă să curgă apă din ele.
SEARA
Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6:37
Nu există nici o limită pentru durata acestei promisiuni. Ea nu spune „nu voi izgoni un păcătos care vine pentru prima dată", ci „nu-l voi izgoni afară". Cuvintele originale din greacă pot fi traduse astfel „nu, nu îl voi izgoni" sau „niciodată, niciodată nu îl voi izgoni". Aceasta înseamnă că Christos nu va izgoni un credincios care vine pentru prima dată, şi că, aşa cum nu îl izgoneşte prima dată nu-l va izgoni până la urmă. Crezi că credinciosul mai păcătuieşte după ce vine? „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel Neprihănit" (1 loan 2:1). Crezi că credinciosul se poticneşte? „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!" (Osea 14:4). Totuşi, credinciosul poate cădea în ispită. „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda" (1 Corinteni 10:13). Credinciosul poate cădea în păcat, ca şi David. Da, dar El îl va curăţa cu isop, şi păcătosul va fi curat; El îl va spăla, şi va fi mai alb decât zăpada (Psalmi 51:7). „voi curaţi de toate nelegiuirile" (Ieremia 33:8).
Odată în Christos, în El rămânem pe vecie
Şi nimeni de iubirea Lui departe nu ne poate ţine.
„Eu le dau viaţă veşnică" oilor mele, spune EI, „în veac nu vor pieri, şi nimeni nu la va smulge din mâna Mea" (loan 10:28). Ce spui de asta, minte slabă şi tremurândă? Nu este o mare îndurare să ştii că, atunci când vii la Christos, nu vii la unul care te tratează bine un timp
şi apoi te izgoneşte, ci la Unul care te primeşte şi te face mireasa Lui, ca să rămâi aşa pentru totdeauna? Nu primi „un duh de robie, ca să mai aveţi frică" ci primeşte „un duh de înfiere, care ne face să strigăm Ava, adică Tată" (Romani 8:15). O, cât har este în aceste cuvinte: „nu-l voi izgoni afară”