Meditații Charles Spurgeon

22

Iulie

DIMINEAŢA

Eu sunt Stăpânul vostru. Ieremia 3:14

Isus Christos este unit cu poporul Său prin legături de căsătorie. Din dragoste, El s-a căsătorit cu biserica Sa, simbolizată printr-o fecioară, cu mult înainte ca ea să cadă sub jugul robiei. Plin de iubire, Christos a slujit, ca Iacov pentru Rahela, până când a plătit întreg preţul pentru ea. Şi acum, după ce a căutat-o prin Duhul Său, şi a făcut-o să-L cunoască şi să-L iubească, Christos aşteaptă glorioasa oră în care fericirea lor reciprocă va fi consumată la Ospăţul Nunţii Mielului. Gloriosul Mire nu şi-a prezentat încă logodnica în faţa Maiestăţii cerului, desăvârşită şi completă; ea nu a intrat încă în privilegiile ei de soţie şi regină. Ea rătăceşte încă într-o lume de păcat, locuind „în corturile Chedarului" (Psalmi 120:5); dar este şi acum mireasa, soţia lui Isus, dragă inimii Sale, preţioasă pentru El, scrisă pe palmele Lui şi unită cu persoana Lui. Chiar şi aici pe pământ, El îşi exercită toate îndatoririle de Soţ faţă de ea. El îi împlineşte nevoile, îi plăteşte datoriile, şi îi îngăduie să se folosească de numele Său şi de bogăţia Sa. El nu îşi va schimba niciodată comportamentul faţă de ea. Cuvântul despărţire nu va fi menţionat niciodată, fiindcă El „urăşte despărţirea în căsătorie" (Maleahi 2:16). Moartea rupe legăturile conjugale dintre soţii muritori, dar nu poate desface legăturile acestei căsătorii veşnice. In cer nu se vor căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu; totuşi, va exista o excepţie minunată, fiindcă în cer Christos şi biserica Sa îşi vor sărbători nunta. Fiindcă această legătură este mai trainică, este şi mai intimă decât legăturile pământeşti. Deşi dragostea unui soţ poate fi foarte pură şi fierbinte, nu este decât o slabă copie a iubirii care arde în inima lui Isus. Această legătură spirituală depăşeşte orice unire omenească, fiindcă Christos a lăsat pe Tatăl şi s-a unit cu biserica.

SEARA

Iată omul! loan 19:5

Dacă există un moment în care Domnul Isus a devenit bucuria şi mângâierea deplină a poporului Său, acesta este cel în care s-a cufundat cu totul în adâncurile durerii. Veniţi, suflete binecuvântate, şi priviţi „omul" în grădina Ghetsemani. Priviţi-I inima atât de plină de iubire încât nu o mai poate cuprinde - şi atât de plină de durere încât trebuie să găsească o uşurare. Priviţi stropii de sânge care se preling din fiecare por al trupului Său şi cad pe pământ, „lată omul" cu mâinile şi picioarele străpunse de piroane. Priveşte, păcătosule pocăit, şi vezi imaginea dureroasă a Domnului tău suferind pe cruce. Observă picăturile de sânge care se preling sub coroana de spini, ca nişte diamante preţioase, diadema Regelui Nefericirii, „lată omul", în timp ce oasele I se desfac, şi El este turnat ca apa şi adus în ţărâna morţii. Dumnezeu L-a părăsit, şi iadul L-a înconjurat. Priveşte şi vezi: a mai suferit cineva cum a suferit El? Voi toţi care treceţi pe acolo, apropiaţi-vă şi priviţi spectacolul acestei dureri - unică, incomparabilă, o minune pentru oameni şi îngeri. Priviţi-L pe împăratul Suspinelor, care nu are egal şi rival în agonia Sa! Priviţi-L, bocitorilor, fiindcă, dacă nu găsiţi nici o mângâiere în Christosul răstignit, nu este nici o bucurie pe pământ sau în cer. Dacă nu există nici o speranţă de răscumpărare în sângele Său, nu există nici o bucurie în harpele cerului, şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu nu va cunoaşte nici o plăcere. Dacă ne-am aşeza mai des la piciorul crucii, am fi mai puţin tulburaţi de îndoieli şi dureri. Dacă am vede durerile Lui, ne-ar fi ruşine de durerile noastre. Dacă am privi rănile Sale, rănile noastre s-ar vindeca. Dacă vrem să trăim drept, trebuie să o facem prin contemplarea morţii Lui. Dacă vrem să ne înălţăm în demnitate, trebuie să medităm la umilirea şi durerea Sa.