Meditații Charles Spurgeon

23

Iunie

DIMINEAŢA

Efraim este o turtă, care n-a fost întoarsă. Osea7:8

O turtă care n-a fost întoarsă este necoaptă pe o parte, iar Efraim era, în multe privinţe, neatins de harul ceresc. Deşi parţial era ascultător, mai avea multă răzvrătire. Suflete, te implor, vezi dacă nu este acesta şi cazul tău. Eşti conştiincios în lucrurile Domnului? Locuieşte harul în chiar centrul fiinţei tale, ca să-i simţi lucrarea divină în toate puterile, acţiunile, cuvintele şi gândurile tale? Sfinţirea în duh, suflet şi trup trebuie să fie dorinţa şi rugăciunea ta; deşi sfinţirea s-ar putea să nu fie desăvârşită în tine în toate privinţele, totuşi va fi universală în acţiunile ei; nu va fi o aparenţă de sfinţenie într-un loc, şi pete de păcat în altul, fiindcă altfel vei fi şi tu o turtă care n-a fost întoarsă. O turtă care n-a fost întoarsă se arde curând stând lângă foc şi, deşi nici un om nu poate fi prea religios, există unii care par arşi de zelul lor bigot pentru partea de adevăr pe care au primit-o, sau care sunt făcuţi scrum de tăciunii unei ostentaţii fariseice lăudăroase, înfăptuind performanţele religioase care le convin. Asumarea aparenţei unei sfinţiri superioare însoţeşte adesea absenţa totală a evlaviei adevărate. Sfinţii din public devin demoni în particular. Ei stau în faină ziua şi în funingine noaptea. Turta este scrum pe o parte şi aluat pe cealaltă. Dacă la fel este şi cu mine, întoarce-mă, Doamne! Întoarce-mi firea ne sfinţită la focul iubirii Tale, şi fă-mă în stare să simt căldura slăvită. Lasă-mi partea arsă să se răcească o clipă, cât timp îmi văd slăbiciunea şi lipsa de căldură atunci când sunt departe de focul Tău ceresc. Nu mă lăsa să fiu o persoană cu două feţe, ci una singură, supusă influenţei puternice a harului domnitor; fiindcă ştiu că dacă rămân o turtă care nu a fost întoarsă, şi dacă nu am parte de harul Tău pe amândouă părţile, voi fi ars pentru totdeauna în , flăcările veşnice" (Isaia 33:14).

SEARA

Aşteptăm înfierea. Romani 8:23

Chiar şi în lumea aceasta, sfinţii sunt copiii lui Dumnezeu, dar oameni nu îi pot recunoaşte dacă nu observă la ei anumite caracteristici morale. Înfierea lor nu se manifestă, şi copiii nu sunt încă recunoscuţi pe faţă. La romani, oamenii puteau adopta un copil în particular şi puteau ţine secret totul mult timp, dar exista o a doua adopţie care avea loc în public. Atunci copilul era adus în faţa autorităţilor, şi i se schimbau hainele cu care era îmbrăcat. Tatăl care adopta copilul îi oferea haine potrivite cu noua situaţie pe care avea să o ocupe în societate. „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă" (1 loan 3:2). Noi nu suntem încă îmbrăcaţi în veşmintele familiei regale din ceruri. Purtăm încă carnea şi sângele pe care le poartă fiii lui Adam. Dar ştim că atunci când „cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi" (Romani 8:29) va veni, „noi vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1 loan 3:2). Poţi să-ţi imaginezi un copil luat din pătura de jos a societăţii şi adoptat de un senator roman care să nu spună „abia aştept să fiu adoptat public. Atunci voi arunca hainele acestea aspre şi jerpelite, şi voi fi îmbrăcat conform rangului meu de senator"? Fiindcă este fericit cu ceea ce a primit, şi tocmai de asta, aşteaptă împlinirea promisiunii care i s-a făcut. La fel se întâmplă şi cu noi astăzi. Aşteptăm să primim hainele de slavă şi să fim recunoscuţi drept copii ai lui Dumnezeu. Suntem prinţi care nu poartă coroana încă. Suntem mirese, şi ziua nunţii încă nu a sosit Dar, pentru dragostea pe care ne-o arată Mirele, tânjim şi suspinăm după dimineaţa căsătoriei. Însăşi fericirea noastră ne face să dorim mai mult; bucuria noastră, ca un izvor care se umflă, vrea să izbucnească ca un gheizer, înălţându-se spre cer, şi care suspină în suflete fiindcă nu are loc să se manifeste între oameni.