Meditații Charles Spurgeon
16
Iunie
DIMINEAŢA
Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri loan 10:28
Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-1 îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip" (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine" (Isaia 54:10)? Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau "oilor mele", Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu" (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat? Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.
Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
Mă-ntemeiază în speranţă pân' la El,
Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.
SEARA
Domnul este lumina fi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Psalmi 27:1
Domnul este lumina şi mântuirea mea". Iată un interes personal: „lumina mea" şi „mântuirea mea". Sufletul este asigurat, şi de aceea o declară cu îndrăzneală. La naşterea din nou, lumina divina este turnată în suflet ca vestitor al mântuirii; acolo unde nu este destulă lumină ca să ne descopere întunericul din inimi şi să ne facă să tânjim după Domnul Isus, acolo nu există nici o dovadă a mântuirii. După convertire, Dumnezeul nostru este bucuria, mângâierea, călăuza, învăţătorul şi lumina noastră. El este lumina dinăuntru, lumina din jur, lumina reflectată de noi şi lumina care ni se descoperă. Observaţi că nu se spune că Domnul ne dă lumină, ci că El este lumină; nu că ne dă mântuire, ci că El este mântuirea. Cel care se sprijină pe Dumnezeu prin credinţă beneficiază de toate binecuvântările legământului. După ce se stabileşte acest adevăr, argumentul reiese sub forma unei întrebări: „de cine să mă tem?" Această întrebare îşi răspunde singură. Puterile întunericului nu ne mai pot înspăimânta, fiindcă Domnul, lumina noastră, le-a distrus. Condamnarea iadului nu mai este o ameninţare, fiindcă Domnul este mântuirea noastră. Aceasta este o provocare foarte diferită de cea a lăudărosului Goliat. Ea nu se bazează pe tăria unui „braţ de carne" (2 Cronici 32:8), ci pe puterea reală a atotputernicului EU SUNT (vezi Exod 3:14). „Dumnezeu este sprijinitorul vieţii mele". Iată al treilea epitet strălucitor; el ne arată că speranţa scriitorului era întărită cu o a treia coardă, care nu putea fi ruptă. Şi noi putem să acumulăm termeni de laudă pentru Domnul nostru darnic în faptele harului. Vieţile noastre îşi capătă puterea de la Dumnezeu; dacă El binevoieşte să ne facă puternici, nu putem fi slăbiţi de nici una din încercările duşmanului. „De cine să mă tem?" Întrebarea priveşte atât viitorul cât şi prezentul. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?" (Romani 8:31) — fie acum, fie în timpurile ce vor veni!