Meditații Charles Spurgeon

10

Iunie

DIMINEAŢA

Dacă Dumnezeu ar fi vrut, fiecare dintre noi ar fi intrat în cer în momentul convertirii. Nu era absolut necesar să întârziem aici ca să ne pregătim pentru nemurire. Este posibil ca o persoană să fie luată în cer şi să fie gata să împărtăşească moştenirea sfinţilor în lumină chiar în momentul în care a crezut în Isus. Este adevărat că sfinţirea noastră este un proces lung şi continuu, şi că nu vom fi desăvârşiţi până când nu ne vom lepăda de trupurile acestea pieritoare; dar, dacă Dumnezeu vrea, poate să ne schimbe nedesăvârşirile în desăvârşire, şi să ne ia în cer de îndată. De ce, deci, mai suntem aici? Şi-ar ţine Dumnezeu copiii departe de Paradis mai mult decât este necesar, fie chiar şi un moment? De ce se află încă armata lui Dumnezeu pe câmpul de luptă, când o singură lovitura le-ar putea asigura, victoria? De ce rătăcesc încă încoace şi încolo, când un singur cuvânt de pe buzele Lui i-ar putea duce direct în ceruri, spre împlinirea speranţelor lor? Răspunsul este că „pentru Domnul trăim", şi că arătăm şi altora iubirea Sa. Rămânem pe pământ ca semănători care seamănă sămânţa, ca plugari care desţelenesc ogorul, ca vestitori care vestesc mântuirea. Noi suntem aici „sarea pământului" (Matei 5:13), ca să fim o binecuvântare pentru lume. Suntem aici ca să-L slăvim pe Christos prin vieţile noastre de zi cu zi. Suntem aici ca să lucrăm pentru El, şi ca „unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu" (2 Corinteni 6:1). Să ne întrebăm dacă vieţile noastre îşi ating scopul. Să trăim vieţi înflăcărate, folositoare, sfinte, „spre lauda slavei harului Său" (Efeseni 1:6). Între timp, să tânjim să fim cu El şi să cântăm în fiecare zi.

Inima mea e lângă El, la tronul sfânt
Şi nici un rău n-o va putea atinge:
Trăiesc în aşteptare, ascultând
O voce care-mi spune „ridică-te, şi vei învinge".

SEARA

Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. loan 5:39

Isus Christos este Alfa şi Omega Bibliei. El este tema constantă a paginilor sfinte; de la început până la sfârşit, ele mărturisesc despre El. Încă de la creaţiune îl vedem ca făcând parte din Sfânta Treime. Îl vedem în făgăduinţa privitoare la Sămânţa femeii. Îl vedem tipizat în arca lui Noe. Călătorim cu Avraam, şi El vede zilele lui Mesia. Locuim în corturi cu Isaac şi Iacov, hrănindu-ne cu făgăduinţa sfântă. II auzim pe venerabilul Israel vorbind despre Şilo şi, în numeroasele tipuri ale legii, găsim oglindirea Mântuitorului. Profeţi şi regi, preoţi şi predicatori, cu toţii privesc într-o singură direcţie — stau cu totii asemeni heruvimilor, care au privit pe deasupra arca şi şi-au dorit să privească înăuntru, şi să citească taina marii împăcări a lui Dumnezeu. În Noul Testament, cu mai mare claritate, vedem că Domnul este singurul subiect care străbate întregul. Nu este un lingou aici şi câteva grăunţe de aur dincolo. Este o temelie solidă de aur, fiindcă întreaga substanţă a Noului Testament este Isus răstignit, şi până şi propoziţia de încheiere cuprinde numele Răscumpărătorului. Ar trebui să citim întotdeauna Scripturile sub această lumină Ar trebui să considerăm Cuvântul o oglindă, prin care Christos priveşte din ceruri. Atunci, privind în Evanghelie, îi vom vedea faţa ca într-o oglindă. Este adevărat că reflecţia este slabă, dar este o pregătire binecuvântată pentru timpul când îl vom vedea faţă în faţă. Biblia conţine scrisorile lui Isus Christos către noi, parfumate cu dragostea Lui. Paginile ei sunt veşmintele Regelui nostru, şi miros a mir, aloe şi casie. Scriptura este carul regal în care călătoreşte Isus, îmbrăcat cu dragostea fiicelor Ierusalimului. Scripturile sunt scutecele în care a fost înfăşat pruncul Isus; desfă-le şi îl vei vedea pe Mântuitorul. Esenţa Cuvântului lui Dumnezeu este Christos.