Meditații Charles Spurgeon
11
Iunie
DIMINEAŢA
Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. 1 loan 4:19
Planeta noastră nu are nici o altă lumină în afară de soare, iar inima nu are altă dragoste pentru Isus, în afară de dragostea care vine chiar de la El. Toată dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să izvorască din fântâna iubirii infinite a lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie un adevăr măreţ şi sigur: Îl iubim pentru singurul motiv că El ne-a iubit întâi. Dragostea noastră pentru El este rezultatul iubirii Sale pentru noi. Oricine poate admira de departe lucrările lui Dumnezeu, dar căldura iubirii nu poate fiu simţită de inimă decât prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce minunat este faptul că am ajuns să-1 iubim pe Christos, noi, aşa răi cum suntem! Cât de uimitoare este lucrarea lui Dumnezeu care ne-a adus înapoi, atunci când ne-am răzvrătit împotriva Lui! Nu, noi n-am fi avut nici un grăunte de iubire pentru Dumnezeu, dacă El însuşi n-ar fi semănat iubirea în sufletele noastre! Dragostea, deci, s-a născut din dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre; din cauza originii ei divine, trebuie să aibă parte de hrană divină. Dragostea este o plantă exotică. Nu creşte în mod natural în pământul sufletului uman; trebuie să fie plantată. Dragostea pentru Isus este o floare delicată şi, dacă primeşte numai hrana produsă de stâncile inimilor noastre, se va ofili curând. Fiindcă vine din ceruri, trebuie să se hrănească cu pâine cerească. Nu poate trăi în Sălbăticie, dacă nu este hrănită cu mană. Dragostea trebuie hrănită cu dragoste. Sufletul şi viaţa iubirii noastre pentru Dumnezeu este iubirea Lui pentru noi.
Te iubesc, Doamne, dar nu cu o iubire omenească
Căci eu nu am iubire, nici măcar de dăruit;
Te iubesc, Doamne, cu o dragoste cerească
Căci prin iubirea Ta trăiesc la nesfârşit.
Sunt un nimic, gunoi şi pleavă aruncată-n vânt
Dar ştiu că pot fi ridicat pe dată prin al Tău cuvânt.
SEARA
Acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război. Psalmi 76:3
Gloriosul strigăt al Mântuitorului nostru „s-a sfârşit!" (loan 19:30) a fost dangătul de înmormântare al tuturor adversarilor poporului Său. El semnifica că au fost sfărâmate „săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război". Eroul de pe Golgota şi-a folosit crucea ca pe o nicovală şi vaietele ca pe un ciocan, sfărâmând în bucăţi snop după snop de păcate, otrăvitele „săgeţi" ale răului. El a călcat în picioare fiecare acuzaţie, şi a distrus orice incriminare. Ce lovitură glorioasă este cea pe care o dă ciocanul marelui Spărgător, mult mai tare decât orice armă a lui Tor! Suliţele diavolului au fost sfărâmate în bucăţi, şi scuturile infernului au fost rupte ca nişte vase de lut! Isus a scos sabia mortală a puterii satanice din teaca ei făcută de om. A rupt-o de genunchi, cum rupe un om vreascurile, şi a aruncat-o în foc. Prea iubiţilor, săgeata păcatului nu mai poate răni de moarte credincioşii. Condamnarea nu mai este o sabie ascuţită, fiindcă pedeapsa păcatelor noastre a fost purtată de Christos. Prin binecuvântatul nostru înlocuitor şi Garant a fost făcută ispăşirea deplină a păcatelor noastre. Cine ne mai poate acuza acum? Cine ne poate condamna? „Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat" (Romani 8:34). Isus a făcut iadul să se înfioare, a stins toate săgeţile aprinse, şi a frânt orice suliţă a răului. Pământul este presărat cu ţăndări şi rămăşiţe din armele iadului, care au rămas doar pentru a ne aminti de pericolul care a trecut şi de marea noastră izbăvire. Păcatul nu mai are stăpânirea supra noastră. Isus 1-a nimicit şi 1-a îndepărtat pentru totdeauna. O, duşmăniile, eforturile tale de distrugere au ajuns la capăt. Vorbiţi despre lucrările minunate ale Domnului. Amintiţi-I numele în fiecare moment, atunci când soarele străluceşte şi atunci când soarele apune. Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu.