Meditații Charles Spurgeon
8
Martie
DIMINEAŢA
În împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Faptele Apostolilor 14:22
Poporul lui Dumnezeu are încercările lui. Când şi-a ales poporul, Dumnezeu nu a spus că nu vor fi încercaţi. Ei au fost lămuriţi în „cuptorul urgiei" (Isaia 48:10). Ei nu au fost aleşi pentru pace lumească şi bucurii pământeşti. Libertatea de boală şi de durerile morţii nu li s-a făgăduit niciodată; când Domnul a privit spre cei aleşi, a inclus pedepse printre lucrurile care urmau să vină peste ei în mod inevitabil. Încercările sunt o parte a sorţii noastre; ele au fost predestinate pentru noi în testamentul lui Christos. La fel de sigure ca mişcarea stelelor în orbita creată de mâna Lui, încercările ne lovesc la timpul potrivit. Dumnezeu le-a rânduit vremea şi locul, intensitatea şi efectul pe care îl vor avea asupra noastră. Oamenii buni nu trebuie să se aştepte niciodată să scape de încercări. Dacă fac asta, vor fi dezamăgiţi, fiindcă nici unul din predecesorii lor nu le-a putut ocoli. Amintiţi-vă de răbdarea lui Iov. Gândiţi-vă la Avraam, care a avut încercări dar le-a biruit, şi a devenit prin aceasta „tatăl celor credincioşi". Amintiţi-vă de biografiile tuturor patriarhilor, profeţilor, apostolilor şi martirilor, şi veţi vedea că nici unul din cei aleşi de Dumnezeu ca instrumente ale îndurării nu a fost scutit de focul încercărilor. S-a stabilit din vechime ca plasele îndurării să poarte însemnul crucii încercărilor, ca simbol regal prin care se disting vasele Regelui. Dar deşi necazul este partea copiilor lui Dumnezeu, ei au mângâierea să ştie că învăţătorul le-a îndurat înaintea lor.
Ei au prezenţa şi simpatia Lui ca să-i bucure harul Lui ca să-i sprijine şi exemplul Său ca Să-i înveţe cum să îndure. Şi când vor ajunge în împărăţie, necazurile prin care au trecut ca să intre acolo se vor schimba în motive de bucurie.
SEARA
Ea i-apus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei). Genesa 35:18
Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare. Rahela a fost copleşită de durerea naşterii, care a adus-o în pragul morţii; Iacov, deşi plângea moartea soţiei sale, a văzut că naşterea copilului era o binecuvântare. Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleşte încercările, să triumfăm în credinţă prin statornicie divină. Leul lui Samson s-a transformat în miere, şi la fel se va întâmpla şi cu necazurile noastre dacă le privim cum se cuvine. Marea furtunoasă hrăneşte o mulţime de peşti; pădurea sălbatică ascunde frumuseţea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilenţiale şi îngheţul amarnic afânează solul. Norii întunecaţi picură stropi de lumină, şi pământul negru dă viaţă florilor viu colorate. In fiecare mină a răului se află un filon al binelui. Inimile triste au o neobişnuită abilitate de a descoperi cele mai neplăcute faţete ale unei încercări. Dacă ar fi o singură groapă în toată lumea, ei şi-ar frânge gâtul în ea; dacă ar fi un singur leu în deşert, ei i-ar auzi răgetul. Cu totii avem tendinţa să acţionăm în felul acesta. Suntem gata uneori să strigăm ca Iacov: „Toate acestea pe mine mă lovesc!" (Genesa 42:36). Cel credincios îi încredinţează Domnului toate grijile lui şi apoi aşteaptă cele mai bune rezultate în urma celor mai rele calamităţi. Ca şi oamenii lui Ghedeon, cei credincioşi nu se uită la ulciorul spart, ci se bucură că lumina străluceşte mai tare fără el. Din scoicile aspre ale greutăţilor, credinţa extrage perlele onoarei; din adâncimile oceanului nefericirii, ea ridică barierele de coral ale experienţei. Când se retrage valul bunăstării, credinţa găseşte comori ascunse în nisip; când apune soarele desfătărilor, credinţa îşi întoarce telescopul spre stelele făgăduinţelor cereşti. Când însăşi moartea îşi face apariţia, credinţa arată spre lumina învierii de dincolo de mormânt, şi îl transformă pe muribundul Ben-Oni în veşnic viul Beniamin.