Domnul este aproape

23

Februarie

Atunci Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea? Matei 19.27

Nimic nu ne încleştează mai mult decât preocuparea pentru lucrurile văzute şi pipăibile. În momentul când duşmanului i-a reuşit să ne abată privirea de la lucrurile cereşti, atunci ne umple inima cu lucrurile pământeşti, văzute. Credinţa nu mai este aşa de neclintită ca în zilele când noi NU ne ghidam după lucrurile deşarte şi pământeşti. Pe când Domnul Isus îi avertiza pe ucenici despre influenţa negativă a lucrurilor pământeşti asupra inimii lor, Petru întreabă: „Ce răsplată vom avea?" Desigur că nu-i uşor să părăseşti totul, dar cine o face pentru Numele Său, va fi înzecit răsplătit. Cine părăseşte ceva pentru voia lui Isus nu pierde de fapt nimic, deoarece va fi răsplătit de El.
Ce parte aleasă pentru apostoli ca şi pentru toţi care ascultă glasul lui Isus şi părăsesc bucurii pământeşti, căci vor fi răsplătiţi „înzecit" şi chiar „însutit".
Deja aici pe pământ au această bucurie înaltă, o recunoaştere mai profundă şi o linişte aleasă iar pentru viitor le este asigurată viaţa veşnică, pe care tânărul bogat a pierdut-o tocmai din cauza iubirii bogăţiilor pământeşti. Duşmanul sufletelor se străduieşte să lege inimile noastre cu lucruri pământeşti. El caută să ne facă să vedem lucrurile ca o pierdere dacă noi, potrivit voii Domnului, ne despărţim de unele lucruri pe care ni le oferă această lume.
Nu merită oare Domnul nostru să ne debarasăm de orice lucru care caută să ne depărteze de El? Este oare o răsplată mai mare pentru noi decât El însuşi şi dragostea Lui?
Se poate să recunoşti că mântuirea este NUMAI în Isus şi în nimeni altul, dar este cu totul altceva când descoperi prin credinţă adevărata esenţă şi temelie a mântuirii şi o iei ca fiind a ta însuţi, ştiind că eşti mântuit. Numai o încredinţare personală ne dă pacea după care suspină atâţia, aşa zişi, „creştini."