Domnul este aproape GBV

Faptul că Dumnezeu Și‑a găsit plăcerea în Fiul Său este cât se poate de limpede. Proverbe 8.30 spune: „Zilnic eram desfătarea Sa“. Când a fost botezat de Ioan, la începutul slujirii Sale publice, cerurile s‑au deschis și s‑a auzit un glas, care spunea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc toată plăcerea“ (Marcu 1.11). Mai târziu, pe muntele schimbării la față, acel glas s‑a auzit din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea“ (Matei 17.5).

Domnul Isus, la rândul Lui, Și‑a găsit plăcerea în Tatăl Său și S‑a încrezut încontinuu în El, așa cum Scriptura declară în multe locuri – „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M‑a trimis“ (Ioan 4.34); „Facă‑se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22.42); „Oare nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l‑a dat?“ (Ioan 18.11); „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul“ (Luca 23.46).

Cât de insultătoare au fost deci cuvintele preoților de seamă, ale cărturarilor și ale bătrânilor: „S‑a încrezut în Dumnezeu; să‑L scape acum, dacă‑L vrea!“ (Matei 27.43). Voiau să insinueze că, din moment ce Dumnezeu nu‑L elibera, însemna că nu‑Și găsește plăcerea în El. Însă, chiar dacă Dumnezeu Și‑a găsit plăcerea în Fiul Său, El nu L‑a eliberat. Faptul că nu L‑a eliberat este una dintre cele mai clare dovezi cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu. Știm că Dumnezeu Și‑a găsit plăcerea în Domnul Isus din toată veșnicia. Știm de asemenea că Domnul Isus Și‑a găsit plăcerea în Tatăl și că S‑a încrezut în El. Însă, la cruce, mai degrabă decât să răspundă la batjocura oamenilor și să‑L elibereze pe Fiul Său, Dumnezeu a așezat asupra Lui nelegiuirile noastre (Isaia 53.6).

Dacă Dumnezeu Și‑ar fi salvat Fiul de pe cruce, ca răspuns la batjocurile oamenilor, noi am fi încă în păcatele noastre. El însă a dorit ca Fiul Lui să fie onorat prin aducerea multor fii la slavă împreună cu El, pentru a vedea gloria Lui. Ce minunat! Cât de vrednic este Dumnezeu de toată lauda noastră!

A. Blok