Domnul este aproape GBV

Pentru a proclama această evanghelie fusese chemat apostolul Pavel ca vestitor. Pentru această evanghelie suferea el și, în ce privește motivul care o pricinuise, nu‑i era rușine să sufere. Căci știa în Cine crezuse; Îi cunoștea puterea; credea în evanghelia pe care o propovăduia și, în consecință, în puterea biruitoare a Celui în care își pusese încrederea. Putea să moară în ce privește viața pe care o primise de la primul Adam, putea fi dezonorat și privit cu rușine în lume și de către lume, însă viața lui Hristos, prin a cărei putere Domnul câștigase un loc pentru om în afara sferei primului Adam, viață de felul celei posedate de Hristos Însuși, aceasta nu putea fi atinsă de astfel de lucruri. Nu că viața ca atare nu ar fi existat înainte, însă până la „arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos“, moartea și cel ce avea puterea morții nu erau încă biruiți, iar mai departe de mormânt totul era întuneric. Câte o rază solitară de lumină putea străpunge întunericul din când în când, suficientă pentru concluzia dreaptă a fariseului, însă viața și neputrezirea n‑au fost aduse la lumină decât prin Hristos și prin învierea Lui.

Acesta nu este însă singurul gând exprimat aici. Apostolul nu spune „în ce am crezut“, ci „în Cine“ – o diferență importantă, care ne plasează (în ce privește încrederea noastră) în legătură cu Persoana lui Hristos Însuși. Apostolul propovăduise adevărul, însă adevărul este contopit cu Persoana lui Hristos. El este Adevărul; și, în El, adevărul are viață, are putere, este cuplat cu dragostea care‑l face eficace, care‑l menține în inimă, și inima prin el. „Știu“, spune apostolul, „în cine am crezut“. El își încredințase fericirea în mâinile lui Hristos. În El exista acea viață la care apostolul era părtaș; în El era puterea care susținea această viață; în El se afla forța care păstra în ceruri moștenirea slavei care era partea lui, acolo unde această viață se desfășura.

J. N. Darby