Domnul este aproape GBV

Poziția de subordonare nu este instituită în mod divin, la creație, ci este o consecință a intrării păcatului în lume. Sărmanii robi, aceștia erau proprietatea stăpânilor lor! Dar aceia dintre ei care erau ai lui Hristos erau eliberații Domnului (1 Corinteni 7.23). Dacă puteau să‑și recapete libertatea, ei trebuia să profite de acest lucru, iar dacă nu, ei nu trebuia să se tulbure de statutul lor smerit, pentru că acesta era pentru ei un prilej de a‑L sluji pe Domnul și Stăpânul lor.

Este mișcător să vedem cum apostolul, prin Duhul Sfânt, îi încurajează pe sfinții care se aflau în această tristă condiție: el le ridică gândurile de la stăpânii lor după carne către Domnul și Stăpânul lor după duh. Toate răspunderile și motivațiile acțiunilor erau astfel transformate, iar în aceasta ei își găseau încurajare și mângâiere. În spatele stăpânilor lor, ei Îl puteau vedea pe Domnul. Tocmai pentru că aveau în inimă temerea de Domnul – o temere în dragoste – ei trebuia să asculte în toate de stăpânii lor. Pentru că se temeau de acest Stăpân nevăzut, care le cerceta faptele și gândurile, ei trebuia să slujească stăpânilor lor nu numai când aceștia erau de față, deci nu numai când se aflau sub ochii lor, ci întotdeauna, în toate împrejurările, cu o inimă simplă, necăutând să placă oamenilor pentru a obține vreun avantaj din aceasta, ci urmărind să placă Domnului. Ce motiv înălțător și puternic, care să ne călăuzească în viață!

Astfel, acționând pentru Domnul și nu avându‑i în vedere pe oameni, ei puteau face totul cu o inimă bună, chiar dacă slujba lor era grea, aspră sau chiar respingătoare. Ei trebuia să se supună fără murmur și fără tocmeală, spunându‑și: «O fac pentru Domnul care m‑a iubit, Căruia Îi aparțin și prin Care sunt eliberat». Să remarcăm aceste lucruri: ascultare în toate, fie că stăpânul este de față, fie că nu este, în simplitate de inimă și din suflet. Sunt trăsăturile unei adevărate ascultări, al cărei mobil este Domnul și teama de El.

H. Rossier