Domnul este aproape GBV

Apostolul Petru ne amintește că, de vreme ce suntem în relație cu un Dumnezeu sfânt, trebuie să fim și noi sfinți (1 Petru 1.16). Fiindcă Tatăl nostru ceresc este sfânt (Ioan 17.11) și fiindcă El este drept (Ioan 17.25), trebuie ca noi de asemenea să privim păcatul cu toată seriozitatea. Pentru că Dumnezeu nu face niciun compromis cu privire la păcat, de aceea nici noi nu trebuie să facem niciunul. Trebuie să fim iertători și plini de har, așa cum este El, odată ce păcatul este mărturisit cu pocăință. Însă, după exemplul Tatălui nostru, nu trebuie să tolerăm păcatul activ.

În versetul citat la început, Petru nu vorbește despre mântuire, ci despre lucrare; nu vorbește despre calea către cer, ci despre lucrările noastre de pe pământ. Cel care este cu adevărat mântuit trebuie să trăiască o viață sfântă înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Petru ne reamintește de asemenea că suntem străini și călători în această lume. Cuvântul „pribegie“ arată că locuim aici ca străini. De aceea trebuie să trăim în temere, în loc să fim trași în jos de lucrurile lumii acesteia, care au menirea de a ne răci afecțiunile pentru Hristos și de a ne distrage de la a lucra pentru El. Trăirea în temere nu înseamnă o viață trăită cu frică, ci o viață trăită cu respect față de Dumnezeu, în așa fel încât să fim atenți la fiecare amănunt al trăirii noastre. Înseamnă să fim preocupați cu a‑I plăcea Lui, nu nouă înșine sau altora. De fapt, dacă trăim ca să‑I fim plăcuți lui Dumnezeu, nu are importanță cui altcuiva nu‑i suntem plăcuți. Iar dacă nu‑I suntem plăcuți lui Dumnezeu, nu are importanță cui altcuiva îi suntem plăcuți.

T. Hadley, Sr.