Domnul este aproape GBV

Și pacea lui Hristos, la care ați și fost chemați într‑un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți mulțumitori.

Coloseni 3.15

Avem aici nu un îndemn, ci o urare a apostolului: „Și pacea lui Hristos […] să stăpânească în inimile voastre“. Pacea lui Hristos! În această epistolă, totul este raportat la Hristos: iertarea lui Hristos, pacea lui Hristos și, mai departe, Cuvântul lui Hristos (versetul 16). Pacea lui Hristos este acea pace blândă și sublimă pe care nimic n‑o putea tulbura, cu toate că fusese încercat în toate felurile. Și aceasta, pentru că El umbla cu Dumnezeu. „Vă dau pacea Mea“, ne‑a spus Isus (Ioan 14.27). Urmând cărarea pe care a mers Isus, creștinul se va bucura de această pace; ea va stăpâni în inima lui; toată viața va purta amprenta acestei domnii. Ce odihnă plăcută în această lume agitată, în mijlocul atâtor frământări! La aceasta ne‑a chemat Dumnezeul păcii. Domnul nu vrea ca inima noastră să fie tulburată, ci vrea ca pacea Lui să domnească acolo!

Unitatea Trupului este posibilă prin simplul fapt că noi, creștinii, suntem chemați să realizăm împreună această unitate în pacea lui Hristos. Dacă această pace domnește în inimile noastre, ea va stăpâni și în relațiile noastre reciproce și va îndepărta orice animozitate și orice resentiment. „Ferice de cei care“ – bucurându‑se de această pace – „fac pace“ (Matei 5.9) și o răspândesc în jurul lor, ca „fii“ ai Dumnezeului păcii!

H. Rossier