Domnul este aproape GBV

Aproape nimic nu împietrește inima mai mult decât obișnuința de a recunoaște păcatele, fără a le simți. Dacă vine pe buze o rugăciune ca aceasta, „iartă-ne nouă greșelile, precum iertăm și noi greșiților noștri“, fără o nevoie interioară, atunci conștiința împietrită se va împietri și mai mult. Crede cineva că Domnul va răspunde la astfel de „rugăciuni“? Mărturisirea „am păcătuit“ este ușor de spus; și, fiindcă se exprimă cu atâta ușurătate, se ridică îndoiala cu privire la autenticitatea ei.

Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, găsim multe persoane care au recunoscut că au păcătuit: Faraon (Exod 10.16); Balaam (Numeri 22.34); Acan (Iosua 7.20); Saul (1 Samuel 15.24-30); David (2 Samuel 12.13; 24.10,17; 1 Cronici 21.8; Psalmul 51.4); Șimei (2 Samuel 19.20); Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4); fiul risipitor (Luca 15.18,21).

Nu este remarcabil, ba chiar înspăimântător, că dintre aceste opt persoane numai două au fost credincioase (sau imagini ale unui om credincios), iar șase, din câte știm, au mers în pierzare? O mărturisire de păcate făcută în grabă este adesea semnul unei conștiințe împietrite. De câte ori n-au strigat israeliții de-a lungul istoriei lor: „Am păcătuit“, însă adesea numai pentru a scăpa de necazul pentru care erau vinovați! La începutul călătoriei lor prin pustie, când erau deja la granița cu țara promisă și au primit porunca Domnului din cauza necredinței lor în împrejurarea cu iscoadele, anume să se întoarcă și să pornească spre pustie, ei au răspuns „am păcătuit împotriva Domnului“, dar au făcut contrariul a ceea ce poruncise Domnul. Apoi, când au fost învinși de amoniți, s-au întors și au plâns înaintea Domnului. Dar Moise le-a amintit mai târziu că Domnul nu a ascultat de ei și nu Și-a plecat urechea spre ei (Deuteronom 1.45). Ei au gândit că un „am păcătuit“ spus repede poate pune în ordine lucrurile cu Domnul.

Să învățăm și noi, copiii lui Dumnezeu, de aici! De câte ori nu rostim și noi anumite formulări când ne mărturisim păcatele înaintea Domnului și cât de reci rămân adesea inimile noastre! N-ar trebui să recunoaștem acest lucru cu toții? Să ne dea Domnul profunzimea necesară când este vorba de recunoașterea greșelilor! Privirea plină de credință spre Mântuitorul care suferă pe cruce ne va ajuta în acest sens.

C. Briem