Domnul este aproape GBV

Epafrodit i-a dus apostolului Pavel un dar din partea adunării din Filipi, călătorind aproape o mie cinci sute de kilometri. După ce a ajuns la Roma, el s-a îmbolnăvit (versetul 30) și s-a întristat gândindu-se la suferința celor din Filipi, când aceștia aveau să audă că se îmbolnăvise în timpul călătoriei în care ei îl trimiseseră (versetul 26). Dumnezeu însă a avut milă de Epafrodit și l-a vindecat. Dumnezeu a avut astfel milă și de Pavel, care s-ar fi întristat foarte mult dacă Epafrodit ar fi murit, după ce fusese deja întristat văzându-l în suferință.

Suferința poate fi uneori egoistă; în cazul acestor doi oameni, ea era însă lipsită de egoism. Pavel și-ar fi putut folosi darul de vindecare (Fapte 19.11,12), însă în mod evident a înțeles că aceasta nu era voia lui Dumnezeu, lucru la care așa-zișii vindecători de astăzi ar trebui să ia bine seama. După ce sănătatea lui Epafrodit a fost restabilită, Pavel l-a trimis înapoi acasă, fiind bucuros la gândul că filipenii aveau să fie foarte mângâiați să-l vadă sănătos și bine.

Mai devreme în epistola sa, Pavel a scris că, pentru el, moartea era „un câștig“, fiindcă însemna să fie „cu Hristos“, ceea ce era „cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23); însă el știa bine cât de greu le este celor lăsați atunci când cineva drag lor pleacă la Domnul. Apostolul simțea adânc suferințele prin care alții treceau.

Avem și noi nevoie să ne cercetăm cu privire la felul în care ne gândim la ceea ce simt alții. Nu dorim să încurajăm cultivarea victimizării – exemplul lui Pavel ne ferește de o asemenea tendință (Filipeni 1.14-18) – ci dorim să învățăm ceea ce el a învățat atunci când Domnul Isus i S-a adresat din glorie, spunându-i: „Saul, Saul, pentru ce mă persecuți?“ (Fapte 9.4). Domnul nostru simte împreună cu noi atunci când suferim (Evrei 4.15), fiindcă suntem mădularele trupului Său (1 Corinteni 12.27), iar El știe ce înseamnă suferința, fiindcă a fost „Omul durerilor“ pe acest pământ (Isaia 53.3).

S. Attwood