Domnul este aproape GBV

Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i-a așezat împrejurul cortului. Și Domnul a coborât în nor și i-a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când S-a odihnit Duhul peste ei, au profețit, dar după aceea n-au mai continuat.

Numeri 11.24,25

Adevăratul secret al întregii slujiri este puterea spirituală. Nu dibăcia omului, nici intelectul lui, nici energia lui, ci puterea Duhului lui Dumnezeu. Acest lucru a fost adevărat în zilele lui Moise și este adevărat și acum. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oștirilor“ (Zaharia 4.6). Este bine ca toți slujitorii să-și aducă mereu aminte de acest lucru, căci el le va oferi sprijin inimii și prospețime constantă slujirii lor. Slujirea care decurge din dependența zilnică de Duhul Sfânt nu va deveni niciodată sterilă. Dacă cineva se sprijină pe propriile lui resurse, în curând acestea vor seca. Nu contează care sunt capacitățile lui, cât de mult a citit și cât de informat este; dacă Duhul Sfânt nu este izvorul și puterea slujirii sale, aceasta își va pierde, mai devreme sau mai târziu, prospețimea și eficacitatea.

Cât de important este ca toți cei care slujesc, fie în evanghelie, fie în adunare, să se sprijine constant și în mod exclusiv pe puterea Duhului Sfânt! Duhul lui Dumnezeu știe care este nevoia sufletelor și tot El este Cel care o poate suplini. Însă trebuie să ne încredem în El și să-L lăsăm să lucreze. Nu vom ajunge la niciun rezultat dacă ne sprijinim parțial pe noi înșine și parțial pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă există vreo măsură de încredere în sine, acest lucru se va vedea imediat. Trebuie să renunțăm la tot ceea ce ține de noi înșine, dacă este să fim vase ale Duhului Sfânt.

Bineînțeles, nu vrem să spunem că nu ar trebui să existe sârguință sfântă și efort în studierea Cuvântului lui Dumnezeu și, de asemenea, în studierea exercițiilor, a încercărilor, a conflictelor și a dificultăților sufletelor. Dimpotrivă, suntem convinși că, dacă ne vom sprijini tot mai mult, cu lepădare de sine, pe puterea măreață a Duhului Sfânt, vom studia cu o tot mai mare sârguință atât Cartea, cât și sufletul. Ar fi o greșeală fatală pentru un om să se folosească de pretextul dependenței de Duhul ca scuză pentru neglijarea studiului și a meditației. „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor“ (1 Timotei 4.15).

C. H. Mackintosh