Domnul este aproape GBV
Mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta înaintea ochilor noștri“.
Numeri 11.4-6
Punem astfel de întrebări și cu privire la noi înșine? Găsim noi întotdeauna că mana noastră cerească este suficientă pentru noi? Îi auzim câteodată pe unii creștini întrebând ce rău este în cutare sau cutare lucru sau plăcere lumească. Ba mai mult, auzim de pe buzele unor persoane creștine cu multe pretenții cuvintele următoare: «Cum ne vom umple tot timpul? Nu putem să ne gândim întotdeauna la Hristos și la lucrurile cerești. Trebuie să ne recreăm cumva». Nu sunt aceste cuvinte similare cumva cu cele ale lui Israel din Numeri 11? Ba da! Și, cum sunt cuvintele, așa sunt și acțiunile. Astfel de persoane fac dovada că Hristos nu este de ajuns pentru inimă, prin faptul că doresc să se preocupe de alte lucruri. Cât de des, de exemplu, zace Biblia neglijată ore întregi, în timp ce literatura lipsită de valoare a acestei lumi este devorată cu lăcomie! Ce mesaj ne transmit ziarul foarte răsfoit și Biblia acoperită de praf? Nu dau ele mărturie despre ceva? Nu înseamnă acest lucru disprețuirea manei și dorința acerbă după „praz“ și după „ceapă“?
Hrana Egiptului nu poate sătura natura cea nouă, iar întrebarea importantă care se pune este aceasta: ce fire dorim să hrănim – pe cea nouă, sau pe cea veche? Este clar că natura divină nu se poate hrăni cu cititul ziarelor, cu cântecele deșarte și cu literatura ușuratică. Prin urmare, dacă ne preocupăm cu astfel de lucruri, în oricare măsură, sufletul nostru se va veșteji.
Domnul să ne dea harul să ne gândim serios la aceste lucruri! Umblarea noastră să fie prin Duhul, astfel încât Hristos să constituie întotdeauna partea atotsatisfăcătoare a inimilor noastre.
C. H. Mackintosh