Domnul este aproape GBV
Ia un urcior și pune în el un omer plin de mană și așaz-o înaintea Domnului, ca să fie păstrată pentru generațiile voastre.
Exod 16.33
Ce prețioasă aducere-aminte despre credincioșia lui Dumnezeu! El nu i-a lăsat să moară de foame, așa cum inimile lor nechibzuite anticipaseră prin necredință, ci le-a dat pâine din cer, i-a hrănit cu pâinea îngerilor și a vegheat asupra lor cu tandrețea unei doici, purtându-i pe aripi de vultur. Și, dacă ei ar fi rămas pe terenul harului, i-ar fi pus în stăpânirea veșnică a tuturor promisiunilor făcute părinților. Urciorul cu mană, reprezentând porția zilnică a unui om și fiind așezat înaintea Domnului, ne furnizează o întreagă bogăție de adevăruri. Acea mană nu a făcut niciodată viermi, căci reprezenta dovada credincioșiei lui Iahve, care S-a îngrijit de nevoile acelora pe care îi răscumpărase din mâna vrăjmașului.
Lucrurile nu mai stăteau la fel însă atunci când cineva făcea stocuri de mană. Într-un astfel de caz, mana se strica. Nu putem face stocuri, dacă pătrundem în adevărul și în realitatea poziției noastre. Este privilegiul nostru ca, zi de zi, să ne bucurăm tot mai mult de Persoana scumpă a lui Hristos, ca de Cel care a venit din cer să dea lumii viața. Însă, dacă cineva va face stocuri pentru ziua de mâine, adică dacă strânge adevăruri care depășesc nevoia lui prezentă, acestea, în loc să-i slujească drept întărire, se vor strica. Aceasta este o lecție salutară pentru noi. A învăța adevărul este un lucru foarte solemn.
Există marele pericol ca intelectul să înlocuiască conștiința și afecțiunile. Creștinul trebuie să folosească ceea ce obține. Trebuie să se hrănească cu Hristos după nevoia sa prezentă, iar această nevoie este oglindită în slujba prezentă pe care o face. Caracterul și căile lui Dumnezeu, bogăția și frumusețea lui Hristos, precum și adâncurile vii ale Cuvântului sunt descoperite doar credinței și nevoii. Ni se va da mai mult doar în măsura în care folosim ceea ce am primit. Calea celui credincios trebuie să fie una practică și acesta este punctul în care cei mai mulți dintre noi falimentăm. Creștinismul este eminamente o realitate vie – un lucru personal, practic și puternic – care se manifestă în toate scenele și împrejurările vieții cotidiene, răspândindu-și influența binefăcătoare și oferind caracterul său ceresc oricărei relații în care cineva este așezat de Dumnezeu.
C. H. Mackintosh