Domnul este aproape GBV

Există cel puțin cinci pasaje de atenționare în Epistola către Evrei, în capitolele 2, 4, 6, 10 și 12. Am privit deja la pasajul din capitolul 2, unde suntem îndemnați să dăm atenție întregii învățături cu privire la Hristos, astfel încât să nu alunecăm. Aici, în capitolul 4, avem o atenționare – care începe de fapt de la jumătatea capitolului 3 – cu privire la pericolul de a avea o inimă împietrită și neascultătoare.

După ce a prezentat suferințele și gloria lui Hristos în capitolul 2, Duhul lui Dumnezeu vorbește despre El ca fiind „Apostolul și Marele-Preot al mărturisirii noastre“ (capitolul 3.1) și ca fiind Fiu peste casa lui Dumnezeu. Urmează un îndemn: noi suntem această casă, „dacă, într-adevăr, păstrăm cu tărie până la sfârșit îndrăzneala și lauda speranței“ (versetul 6). Este oferit exemplul israeliților din trecut, care nu au fost ascultători în pustie, ci s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Ei au auzit glasul Lui și au văzut lucrările Lui, însă și-au împietrit inimile. Drept rezultat, n-au intrat în odihna lui Dumnezeu, în țara promisiunii, ci au murit în pustie. Necredința a făcut ca inimile lor să fie rele, iar înșelăciunea păcatului a făcut ca aceste inimi să fie împietrite (versetele 7-19). Deși auziseră cuvântul lui Dumnezeu, n-au profitat de el, din cauză că nu aveau credință (capitolul 4.2).

Rămâne o odihnă viitoare pentru poporul lui Dumnezeu astăzi (capitolul 4.9). Prin urmare, Dumnezeu încă dă atenționări împotriva neascultării și necredinței. Să ne dăm deci toată silința să intrăm în odihna Lui! Silința în sine nu oferă nicio poziție înaintea lui Dumnezeu, însă, având această poziție prin credința în Hristos, silința noastră de a răspunde glasului Său dovedește realitatea credinței noastre. Deși întreaga Biblie este vie și plină de putere (capitolul 4.12), în acest context ea este cea care ne cheamă să-L urmăm pe Hristos, așa cum Israel trebuia să-l urmeze pe Moise. Vom asculta, sau ne vom împietri inimile?

S. Campbell