Domnul este aproape GBV
Și mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta, înaintea ochilor noștri“.
Numeri 11.4-6
Aici inima omului se manifestă în totul liber, dezvăluind tendințele și poftele ei. Poporul ofta după țara Egiptului și privea înapoi cu nostalgie după roadele și după oalele lui cu carne. Ei nu menționează nimic despre biciul asupritorului și nici despre truda din mijlocul cuptoarelor de cărămizi. Nu auzim nimic despre toate acestea. Acum ei nu-și mai aduc aminte decât de resursele prin care Egiptul slujea poftelor cărnii.
Cât de des se întâmplă acest lucru și cu noi! Când inima pierde prospețimea vieții divine, când lucrurile cerești încep să-și piardă savoarea, când prima dragoste se ofilește, când Hristos încetează să mai fie partea cu totul prețioasă și satisfăcătoare a sufletului, când Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea își pierd farmecul și devin o povară grea, atunci ochiul se întoarce înapoi către lume, inima îl urmează, după care pașii urmează inima. Uităm, în astfel de momente, ce a însemnat lumea pentru noi atunci când eram în ea și din ea. Uităm ce trudă și ce sclavie, ce nenorocire și ce degradare am experimentat în slujba păcatului și a lui Satan. Ne gândim doar la împlinirea poftelor și la eliberarea de exercițiile dureroase, de conflictele și de suferințele care caracterizează umblarea poporului lui Dumnezeu prin pustie.
Această stare este cu totul tristă și ar trebui să conducă sufletul către cea mai profundă judecată de sine. Este un lucru cumplit când cei care au pornit să-L urmeze pe Domnul încep să fie dezgustați de calea și de resursele lui Dumnezeu. Cât de groaznic trebuie să fi sunat în auzul lui Iahve acele cuvinte: „Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta, înaintea ochilor noștri“! O, Israele, de ce aveai tu nevoie de mai mult? Nu era mana cerească de ajuns pentru tine? Nu puteai tu trăi cu ceea ce mâna lui Dumnezeu pregătise pentru tine?
C. H. Mackintosh