Domnul este aproape GBV

Aici Iosif a trebuit să treacă printr-un nou test. În casa lui Potifar, el dăduse o mărturie strălucitoare pentru Dumnezeu, biruise ispita și îndurase persecuția. În temnița lui Faraon, el trebuie nu doar să dea mărturie pentru Dumnezeu, ci să-L aștepte pe Dumnezeu.

Aceasta, așa cum bine știm, este una dintre cele mai grele lecții pe care un credincios trebuie să o învețe. Una este să dai mărturie despre Dumnezeu într-o lume preocupată de treburile ei și alta este să-L aștepți pe Dumnezeu aflându-te în singurătate într-o temniță. Acest lucru este imposibil pentru omul natural. Saul, omul natural, și-a pierdut împărăția din cauză că nu a putut să-L aștepte pe Dumnezeu (1 Samuel 10.8; 13.8-14).

În timp ce acest lucru este imposibil pentru omul natural, el reprezintă o încercare grea chiar și pentru omul credinței. Avraam, în zilele lui, a trebuit să învețe să-L aștepte pe Dumnezeu. Sub presiunea așteptării, el a cedat sugestiilor naturii și necredinței și a încercat să obțină sămânța promisă prin mijloace carnale, însă aceasta nu l-a dus la altceva decât la înțelegerea faptului că nu poate primi nimic din altă sursă în afară de Dumnezeu, și a trebuit să aștepte treisprezece ani pentru a ajunge la timpul hotărât de Dumnezeu.

Tot așa, mult mai târziu, nimeni nu a dat o mărturie mai curajoasă decât Ioan Botezătorul în timpul în care a fost la Betabara. În prezența acelei mari mulțimi, Ioan a exclamat: „El este Cel despre care am spus eu: «După mine vine un Om care este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine»“. Însă când s-a aflat între zidurile temniței, când mulțimea se împrăștiase, când timpul mărturisirii trecuse și venise timpul așteptării, atunci, sub presiunea acestei noi încercări, Ioan întreabă: „Tu ești Cel care vine, sau să așteptăm pe altul?“ (Ioan 1.30; Matei 11.3).

H. Smith