Domnul este aproape GBV
Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor.
Matei 13.11
Ce înseamnă „Împărăția cerurilor“? Ce trebuie să înțelegem prin această expresie? Mai întâi voi spune ce nu este ea. Împărăția cerurilor nu este „Împărăția din cer“, așa cum se spune deseori. Această denumire ar putea să conducă pe cineva să creadă că ea este o imagine a cerului. Dacă ar fi așa, acesta ar fi un cer trist. Dar nu! Împărăția cerurilor este o împărăție pe pământ. Prin „Împărăția cerurilor“ nu se înțelege Adunarea sau Biserica lui Dumnezeu. În timp ce în Împărăția cerurilor domnește principiul de a lăsa să crească împreună grâul cu neghina până la timpul recoltei (Matei 13.29,30), Adunarea lui Dumnezeu pe pământ are porunca de a da afară răul, deci de a exercita disciplina (1 Corinteni 5.13).
„Împărăția cerurilor“ este o expresie pe care o folosește numai Matei. El scrie sub inspirația Duhului Sfânt ca iudeu către iudei, iar orice iudeu instruit în Vechiul Testament știa că profetul Daniel a vorbit despre faptul că „Dumnezeul cerurilor“ va ridica pe pământ o împărăție, care nu va fi distrusă niciodată – Împărăția cerurilor (Daniel 2 și 7). Iudeii așteptau această Împărăție, iar Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea lui Mesia, a vestit că Împărăția cerurilor s-a apropiat (Matei 3.2).
Dar poporul iudeu din timpul Domnului a avut puțină cunoștință despre starea de inimă necesară pentru intrarea în această Împărăție. Nici Nicodim nu a văzut în Împărăție mai mult decât un fel de paradis pământesc, care i-ar fi fost dăruit din nou omului. Nicodim pierduse din vedere faptul că nașterea din nou era condiția preliminară și importantă chiar și pentru un iudeu de a intra în Împărăție, deși prorocul Ezechiel vorbise despre aceasta (36.26). Și astfel, Domnul a trebuit să-i spună: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri?“ (Ioan 3.10). De aceea era atât de importantă chemarea la pocăință vestită de Ioan Botezătorul. Era necesară o schimbare totală a inimii și a gândirii, dacă omul dorea să intre în această Împărăție.
C. Briem