Domnul este aproape GBV
Preaiubiților, nu vă mirați de focul care a venit peste voi, spre încercarea voastră, ca de ceva ciudat care vi se întâmplă, ci, după cum aveți parte de suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca și la descoperirea gloriei Sale să vă bucurați cu mare bucurie.
1 Petru 4.12,13
În această epistolă, Petru prezintă suferințele sub toate fațetele lor. Aici, ele sunt înfățișate sub forma focului arzător al încercării. Credincioșii evrei nu trebuia să le considere ca un lucru ciudat, deoarece ele reprezentau pentru ei o părtășie la suferințele lui Hristos. Prin urmare, în aceleași suferințe se puteau regăsi aceste două lucruri: încercarea și părtășia la suferințele lui Hristos. Așadar, acești creștini puteau să se bucure nespus pentru părtășia lor la suferințele lui Hristos; dar ce mari vor fi bucuria și extazul lor, la descoperirea gloriei Lui! Să remarcăm că ei nu ajunseseră la această descoperire mai mult decât ajunseseră la mântuire, care, în această epistolă, rămâne o mântuire a sufletelor, ca în capitolul 1. Dar aceasta nu ne face nicidecum să ne considerăm săraci și lipsiți; ea ne este suficientă, viitorul fiindu-ne asigurat pe deplin. Suferințele de acum ne dau siguranța unei nespuse bucurii la arătarea gloriei Sale. Dacă suntem batjocoriți pentru acest Nume măreț și scump, este ferice de noi! Vedem că fericirea nu este nicidecum tulburată de faptul că suntem încercați prin suferință. Suferința pentru Hristos este o sursă de fericire specială, deoarece ea este dovada că Duhul gloriei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste noi.
Mai există un fel de suferință – care este cu totul altceva – anume suferința ca pedeapsă pentru faptele noastre rele. În acest sens, apostolul citează patru exemple, dintre care ultimul – oarecum diferențiat față de primele trei – este descris prin acești termeni: „Unul care se amestecă în treburile altora“. Acesta este caracterul omului care pretinde că are drept de control asupra treburilor private ale altora, treburi care nu-l privesc în niciun fel. Un astfel de caracter este detestabil și denotă un fel carnal de apreciere a demnității creștine – lucru absolut străin smereniei și harului.
Apostolul pune astfel de pretenții în opoziție cu suferințele noastre ca și creștini. Nu mai există decât două alte pasaje în care cel credincios poartă acest titlu (Fapte 11.26; 26.28). Trebuie oare să se rușineze de acest nume? Dimpotrivă! Dumnezeu este Cel pe care suntem chemați să-L glorificăm purtând acest nume minunat!
H. Rossier