Domnul este aproape GBV
Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, Acela va mărturisi despre Mine […] Când va veni Acela, Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul; pentru că nu va vorbi de la Sine Însuși, ci va vorbi ce va auzi și vă va face cunoscut cele viitoare. Acela Mă va glorifica, pentru că va primi din ce este al Meu și vă va face cunoscut. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am spus că va primi din ce este al Meu și vă va face cunoscut.
Ioan 15.26; 16.13-15
Mulți creștini care nu au probleme în conduita exterioară nu sunt, cu toate acestea, marcați de libertatea sau de puterea Duhului. Care ar putea fi motivul pentru aceasta?
Aceștia sunt probabil marcați de lipsa de concentrare asupra lucrurilor lui Dumnezeu sau de lenevie. Ei sunt abătuți foarte ușor spre lucruri de mică însemnătate. Duhul este aici pentru a lua din lucrurile lui Hristos și pentru a ni le descoperi, iar El poate fi întristat de nepăsarea sau de comoditatea noastră. Dacă mergi la o cunoștință cu vești foarte importante de la un prieten mult iubit, iar în câteva momente el îți va întrerupe povestea strălucitoare cu remarci irelevante despre banalități sau chiar va dovedi că este pe punctul de a ațipi, vei înceta povestirea, întristat și indignat.
Duhul lui Dumnezeu este sensibil cu privire la lucrurile care țin de gloria lui Hristos. Nepăsarea Îl va întrista în aceeași măsură ca și păcatul evident. Fiecare dintre noi să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate cât de mult din sărăcia noastră spirituală și din lipsa de putere au la bază aceste motive.
F. B. Hole