Domnul este aproape GBV

Al șaptelea pas a fost reprezentat de lucrarea publică a Domnului. Acesta ne aduce înapoi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Este ultimul pas pe calea restabilirii lui Petru. Păcatul în sine a fost rezolvat cu ocazia discuției private. Rodul rău al vechiului pom fusese judecat și mărturisit înaintea Domnului, iar conștiința lui Petru fusese ușurată; dar rădăcina rea, care produsese rodul rău, trebuia să fie descoperită și judecată, pentru ca inima să poată fi pe deplin restabilită în părtășia cu Domnul. Pentru folosul nostru, această lucrare este făcută în public, pentru că avem cu toții rădăcina răului în noi, chiar dacă nu am căzut într-un păcat anume. Astfel că Domnul i Se adresează lui Petru nu pe numele său nou, potrivit cu harul, ci pe numele său natural: „Simone, al lui Iona“. Petru Îl tăgăduise pe Domnul de trei ori, iar acum Domnul pune trei întrebări prin care îi testează inima. Petru își judecase păcatul; acum este condus să se judece pe sine. Scriptura spune: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am fi judecați“ (1 Corinteni 11.31). În spatele tuturor căderilor noastre exterioare se află carnea care nu a fost judecată.

Prima întrebare pe care Domnul a pus-o, pentru a-l cerceta pe Petru, a fost: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. Petru mărturisise public că Îl iubea pe Domnul mai mult decât ceilalți, pentru că el spusese: „Chiar dacă toți se vor poticni, totuși eu nu“ (Marcu 14.29). Acum Domnul pare să-i spună lui Petru: «Încă mai mărturisești că Mă iubești mai mult decât ceilalți?». De aici învățăm că rădăcina căderii lui Petru, ca și a noastră de multe ori, consta în faptul că nu și-a judecat încrederea în sine a cărnii. Ca și în cazul lui Petru, această încredere în sine se manifestă prin faptul că ne considerăm mai buni, mai puternici și mai devotați decât alții. Și, cu cât suntem mai activi în slujire, cu atât suntem mai predispuși să credem că merităm mai multă cinste. Poate nu facem ca Petru, să ne exprimăm încrederea în noi înșine în cuvinte, însă în inimă poate să-și facă loc gândul că suntem mai buni decât alții, mai dăruiți decât ei și că, oricât de mult ar putea ei să se abată, noi nu o vom face. Așa se manifestă încrederea în sine și deșertăciunea cărnii, iar Domnul ne va conduce să o detectăm și să o judecăm.

H. Smith