Domnul este aproape GBV

A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale Cărui răni ați fost vindecați.

1 Petru 2.24

Hristos este Exemplul nostru, iar noi suntem chemați să călcăm pe urmele Lui. Dacă Îl contemplăm pe Hristos în toată gloria și perfecțiunea Lui, acest lucru nu va întârzia să producă un efect asupra noastră, potrivindu-ne gândurile și căile cu cele ale Lui. Chiar și așa stând lucrurile, noi nu suntem cum a fost El, fiindcă noi avem păcate, iar El n-a avut așa ceva. Prin urmare, am avut nevoie de jertfa Lui ispășitoare – Cel care n-a cunoscut păcatul a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. În această privință, noi nu putem călca pe urmele Lui.

Fiecare parte a acestui verset 24 din 1 Petru 2 necesită cea mai mare atenție din partea noastră. Domnul Însuși a purtat păcatele noastre, nu altcineva. Isaia 53 ne spune că El a luat asupra Lui durerile și suferințele noastre, dar și că a fost lovit pentru fărădelegile noastre, că a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre și că sufletul Lui a fost adus ca jertfă pentru vină. Păcatele pentru care El a suferit au fost păcatele noastre, pentru că versetul din 1 Petru 2 vorbește clar despre lucrarea Lui ca Înlocuitor al nostru, al celor care urmam să credem în El.

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn. Noi am păcătuit în trupurile noastre. El, după ce a devenit Om adevărat, lipsit de orice păcat, a purtat păcatele noastre în trupul Său sfânt, pe cruce, ca jertfă pentru păcat, fiindcă ispășirea a fost făcută în mod exclusiv prin moartea Lui. El nu a purtat păcatele noastre în timpul vieții Sale, ci în moartea Lui, iar noi suntem vindecați prin rănile Sale. El a purtat păcatele noastre și ne-a eliberat de rănile pe care le-am fi meritat din cauza păcatelor noastre; și a făcut acest lucru pentru ca noi acum să trăim pentru dreptate.

F. B. Hole