Domnul este aproape GBV
Toată tămâia (1)
Să-l aducă la fiii lui Aaron, preoții. Și el să ia din el un pumn al său plin din floarea făinii lui, și din untdelemnul lui, cu toată tămâia lui.
Levitic 2.2
Despre tămâie se spune că toată trebuia arsă pe altar. De ce? Fiindcă tămâia simbolizează mireasma umanității lui Hristos, care a fost savurată în exclusivitate de către Dumnezeu Însuși. În Hristos, ca Om pe acest pământ, a existat ceva ce doar Dumnezeu a putut aprecia așa cum se cuvine. Orice gând, orice privire, orice cuvânt, orice pas, orice faptă a „Omului Hristos Isus“, toate acestea au înălțat o mireasmă care s-a înălțat direct către Dumnezeu și care a încântat pe deplin inima Lui. Absolut nimic din perfecțiunea și din valoarea lui Hristos nu s-a pierdut vreodată. Da, pentru inima rece a lumii și chiar pentru cea a ucenicilor Săi lipsiți de spiritualitate, mult a fost pierdut, însă nu și pentru Dumnezeu. Întreaga perfecțiune a Domnului s-a înălțat către Dumnezeu, potrivit cu adevărata ei valoare.
Acest lucru constituie un motiv de bucurie și de mângâiere pentru inima spirituală. Când ne gândim la cât de puțin a fost apreciat Domnul Isus în această lume, la cât de puțin L-au înțeles și prețuit ucenicii Lui, la cât de puțin au fost percepute trăsăturile umanității Lui perfecte, ce mângâiere este să ne gândim că El a fost în mod perfect înțeles și apreciat de Dumnezeul și Tatăl Său! Norul de tămâie s-a ridicat încontinuu către cer din Persoana singurului om perfect care a umblat vreodată pe fața acestui pământ.
Nicio fărâmă de tămâie nu se pierdea, fiindcă nicio fărâmă din ea nu era încredințată în mâinile preoților. Toată se înălța către Dumnezeu. Lumea a disprețuit și a urât, iar ucenicii n-au înțeles și n-au apreciat așa cum se cuvine. Înseamnă aceasta că vreo rază din gloria morală a lui Hristos a fost pierdută? Nicidecum, ci toată perfecțiunea Lui a fost pe deplin apreciată de Acela care singur o putea prețui la adevărata ei valoare!
C. H. Mackintosh