Domnul este aproape GBV

Pavel nu dorise deloc să meargă la Corint și să fie pus în situația de a acționa cu severitate din cauza păcatului și a dezordinii existente în adunarea de acolo. Prin urmare, el așteptase să primească vești cu privire la efectul primei epistole trimise corintenilor, nădăjduind lucruri mai bune. El nu dorea să aibă stăpânire asupra credinței lor, ci voia să fie doar un împreună-lucrător la eliberarea și la bucuria lor.

Capitolul se încheie cu expresia: „Voi stați în picioare prin credință“. Iată un lucru pe care trebuie să-l punem temeinic la inimă. Dacă Pavel și-ar fi asumat poziția de stăpân asupra credinței lor, atunci aceasta ar fi încetat să mai fie exercitată. El doar le-ar fi poruncit anumite lucruri (corecte, fără îndoială), iar ei le-ar fi împlinit, însă nu printr-un exercițiu de credință, ci doar mecanic. În felul acesta, faptele lor n-ar fi fost marcate de credință, ci ar fi fost doar executarea mecanică a unor porunci. Urmarea ar fi fost că, mai devreme sau mai târziu, ar fi căzut, într-un fel sau altul.

Există o mulțime de creștini astăzi care doresc să-și trăiască viața pe baza credinței altora. Le place să li se spună ce să facă, în timp ce alții să trebuiască să fie exersați și să rezolve problemele. Ei vor să fie supuși și ascultători, și să facă așa cum li se spune. Așa ceva însă nu funcționează, iar sfârșitul va fi unul dezastruos. Prin credința proprie stăm fiecare în picioare, nu prin credința altora! Prin credința altora nu putem decât să cădem. Iar dacă ne mulțumim să trăim prin credința altora, acest lucru nu ne face bine nici nouă și nici lor, fiindcă ei vor avea stăpânire asupra credinței noastre, făcându-i să se creadă ceea ce de fapt nu sunt, iar consecințele unei astfel de atitudini sunt la fel de dezastruoase.

F. B. Hole