Domnul este aproape GBV

Aceasta este adevărata libertate: cea pe care natura cea nouă o găsește în umblarea prin Duhul și în împlinirea acelor lucruri care sunt plăcute în ochii lui Dumnezeu. «Slujirea Domnului este libertate perfectă.» Dar această slujire, sub toate aspectele ei, implică în totalitate dependență de Dumnezeul cel viu. Așa au stat lucrurile și cu singurul Slujitor perfect care a umblat vreodată pe acest pământ. El a fost dependent întotdeauna. În orice moment, în orice faptă și în orice cuvânt, tot ce a făcut și tot ce a lăsat nefăcut a fost rodul celei mai absolute dependențe și supuneri față de Dumnezeu. El a mers când Dumnezeu a vrut ca El să meargă și a stat când Dumnezeu a vrut ca El să stea. El a vorbit când Dumnezeu a vrut ca El să vorbească și a tăcut când Dumnezeu a vrut ca El să tacă.

Așa a fost Isus când a trăit în această lume; iar noi, ca părtași ai naturii Lui, ai vieții Lui și ai Duhului Lui care locuiește în noi, suntem datori să călcăm pe urmele Lui și să trăim zi de zi o viață de dependență totală față de Dumnezeu. Această viață de dependență, într-o etapă specială a ei, ne este prezentată la sfârșitul acestui capitol, ca model și ca o imagine minunată, în Israelul lui Dumnezeu – tabăra din pustie, ceata de călători care urma norul călăuzitor. Ei trebuiau să privească în sus pentru călăuzire. Aceasta este menirea omului. El a fost creat pentru a avea fața îndreptată în sus, în contrast cu animalele, care au fost create să privească în jos. Israel nu putea să-și facă niciun plan. Ei nu puteau spune: «Mâine vom merge în cutare loc». Erau cu totul dependenți de mișcarea norului. Așa stăteau lucrurile în cazul lui Israel și așa trebuie să stea și în cazul nostru.

C. H. Mackintosh