Domnul este aproape GBV

Petru deci a ieșit, și celălalt ucenic, și veneau la mormânt. Și cei doi alergau împreună, și celălalt ucenic a alergat înainte, mai repede decât Petru, și a ajuns cel dintâi la mormânt.

Ioan 20.3,4

Cei doi ucenici aleargă imediat la mormânt, dar Duhul lui Dumnezeu scoate în evidență faptul că, deși Petru se pare că era primul, totuși ucenicul care de cinci ori este prezentat ca „cel pe care îl iubea Isus“ o ia înaintea celui care se lăudase cu dragostea lui față de Hristos. Acest detaliu este redat, în mod sigur, pentru învățătura noastră și ne poate reaminti faptul că acela care se odihnește în dragostea lui Hristos îi va întrece, în ce privește progresul creștin, pe aceia care scot în evidență dragostea lor față de Domnul. Acest lucru este cu atât mai semnificativ, cu cât el apare în acest pasaj în care este subliniată dragostea devotată a Mariei față de Hristos. Este foarte bine să tânjim după dragostea pe care Maria a avut-o față de Hristos, însă bazându-ne întotdeauna pe dragostea Lui față de noi.

În mormânt, cei doi ucenici observă fâșiile de pânză și ștergarul care era pus „la o parte, înfășurat într-un loc“ – aceste detalii ne sunt prezentate doar în Evanghelia după Ioan. În mod evident, trupul nu fusese luat din mormânt, pentru că, dacă ar fi fost așa, de ce ar fi fost lăsate deoparte hainele cu care fusese înmormântat? Cât de măreață este însă mărturia dată despre puterea acestei glorioase Persoane care, după ce S-a trezit din somnul morții, Și-a pus deoparte hainele, în liniște și în ordine! Lazăr ieșise din mormânt cu fâșiile de pânză asupra lui, în timp ce Domnul le-a lăsat înăuntru. Cu aceste dovezi evidente în fața ochilor, cei doi ucenici sunt convinși că Domnul înviase. Totuși, aceasta este o credință bazată pe vedere, așa cum citim despre Ioan: „A văzut și a crezut“. Ei au ajuns la această concluzie printr-un raționament omenesc, nu prin credința lucrată în mod divin prin Cuvântul lui Dumnezeu. Fiindcă „încă nu știau Scriptura, că El trebuia să învieze dintre morți“. Așa cum a spus cineva, «credința, pentru a avea valoare și putere, trebuie să se sprijine nu pe vedere sau pe deducții, ci pe Scriptură». Convinși doar din punct de vedere al rațiunii, cei doi ucenici se întorc la casa lor. Atunci când raționăm cu privire la adevărul divin, chiar dacă ajungem la concluzii corecte, acest lucru nu va avea puterea să ne detașeze de vechile noastre asocieri.

H. Smith