Domnul este aproape GBV

Ferice de cel care se poate ridica, din cele mai profunde adâncimi ale nenorocirii omenești, către Dumnezeu și către resursele Lui care nu lipsesc niciodată! Credința știe că Dumnezeu este pe deplin la înălțimea oricărei nevoi și slăbiciuni omenești, a oricărei căderi și a oricărui păcat. Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor, iar inima care înțelege aceasta este ridicată deasupra tuturor încercărilor și a dificultăților de pe cale.

Nu există nicio stare în care creștinul să se afle și să nu poată să se bazeze pe Dumnezeu. Dacă este zdrobit sub greutatea încercării și a împrejurărilor dificile, trebuie să lase loc puterii lui Dumnezeu, care să acționeze asupra acestor lucruri. Dacă inima este apăsată de povara slăbiciunii personale – o povară cu adevărat grea! – trebuie să se adape din izvoarele nesecate ale compasiunii și ale îndurării divine. Dacă sufletul este îngrozit de simțământul păcatului și al vinei, trebuie să recurgă la harul nețărmurit al lui Dumnezeu și la sângele infinit de prețios al lui Hristos. Într-un cuvânt, oricare ar fi povara, încercarea, suferința sau nevoia, Dumnezeu este mai mult decât potrivit pentru ele, iar privilegiul credinței este să se folosească de El. „David s-a întărit în Domnul Dumnezeul său“ atunci când totul în jur era întuneric și disperare.

Fie ca toți să cunoaștem adevărata binecuvântare a acestui lucru! A avea de-a face cu Dumnezeu înseamnă odihnă pentru suflet, înseamnă fericire și putere. A ne dezlipi inimile de eul nostru și de lucrurile care ne înconjoară și a ne înălța în atmosfera divină sfântă și plină de pace ne oferă o mângâiere și o înviorare pe care nimeni nu le poate descrie. Scopul lui Satan este să nu ne bucurăm niciodată de așa ceva, iar pentru aceasta face ca lucrurile prezente să ocupe tot orizonul sufletelor noastre; el caută să ne înconjoare cu un nor gros, întunecat și de nepătruns, ca să nu putem recunoaște fața Tatălui, nici mâna Lui, care lucrează în împrejurările noastre. Credința însă străpunge norul și se ridică spre Dumnezeu; ea nu privește la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd; ea merge înainte, ca și cum L-ar fi văzut pe Cel care este nevăzut.

C. H. Mackintosh