Domnul este aproape GBV

Binecuvântatul nostru Domn Se supune judecății omului și, purtând crucea pe care urma să fie părăsit de Dumnezeu, merge „la locul numit al Căpățânii“. El este ascultător, chiar până la moarte de cruce, iar aceste lucruri s-au întâmplat fiind pus în rândul celor mai de jos – între doi tâlhari.

Totuși, Dumnezeu menține o mărturie pentru Isus, lucru care devine, de asemenea, o mărturie care arată răutatea iudeilor, deoarece Pilat a scris pe cruce: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor“. Mai mult, mărturia trebuie să meargă în toată lumea, pentru că este scrisă în evreiește, în grecește și în latinește. Deodată iudeii realizează că această inscripție aruncă asupra lor groaznica jignire că au permis ca Împăratul lor să fie crucificat. Prin urmare, ei încearcă să modifice acea inscripție, dar Pilat, supărat pe sine însuși și pe popor, este de neclintit în decizia sa. El afirmă tăios: „Ce am scris, am scris“.

După aceea, soldații, împărțindu-și hainele între ei, devin, în mod inconștient, o mărturie pentru gloria Persoanei Lui. Pentru că El este Cel despre care se spusese cu o mie de ani înainte: „Își împart hainele Mele între ei și pentru cămașa Mea aruncă sorți“ (Psalmul 22.18). „Ostașii deci au făcut aceste lucruri“ și au împlinit Cuvântul lui Dumnezeu.

În mijlocul tuturor durerilor de pe cruce strălucește tandrețea umană a Domnului. Faptul că, la începutul lucrării Sale publice, nu a acceptat nicio interferență a mamei Lui în misiunea Sa cerească (Ioan 2.3,4) nu-L oprește pe Domnul de a purta de grijă de nevoile ei pământești. Astfel că, în acest ceas, o recomandă grijii unuia care, mai presus de ceilalți, s-a încrezut în dragostea Lui – ucenicului care se plecase pe pieptul lui Isus și care de cinci ori se descrie pe sine ca fiind ucenicul pe care îl iubea Isus. Din acel moment, Ioan a luat-o la el acasă.

H. Smith