Domnul este aproape GBV
Iată, sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a conceput mama mea.
Psalmul 51.5
În mărturisirea sa, David nu rămâne la faptele sale, ci merge înapoi până la izvorul de unde au ieșit faptele păcătoase. El judecă nu doar faptele sale, ci se judecă pe sine însuși, natura sa păcătoasă, din care au ieșit faptele păcătoase.
Acesta este un principiu important. Când am păcătuit, există o restabilire deplină numai atunci când există o întoarcere reală la deplina părtășie cu Tatăl. Astfel, consecințele păcatului meu sunt înlăturate, dacă nu rămân la fapta în sine, ci merg până la izvor și mă judec pe mine însumi. Cum am ajuns aici, să înfăptuiesc aceste păcate? Când am furat, de exemplu, am avut oare părtășie cu Domnul?
În 1 Timotei 1.19 se vorbește despre persoane care au naufragiat în ce privește credința și o conștiință bună. Însă, mai întâi, ni se spune cum au ajuns ei acolo. Când merg pe drumul meu în părtășie cu Domnul și întreb mereu: „Doamne, ce vrei Tu să fac?“, aș putea oare cădea într-o învățătură greșită? Imposibil! În părtășie cu Domnul nu voi învăța niciodată o învățătură greșită și Domnul mă va păzi de rău. Însă acolo spune și că ei au lepădat credința și o conștiință bună, curată. Deci, în viața lor s-a întâmplat ceva prin care conștiința le-a fost atinsă, iar ei nu au judecat răul. N-au mai avut o conștiință curată.
Deci, cum cad într-o învățătură greșită? Numai dacă, mai întâi, s-a rupt legătura mea personală cu Domnul și am pierdut curăția conștiinței. Dacă păcătuiesc în mod deschis, atunci nu este suficient să mărturisesc acest păcat și să mă pocăiesc de el. Ca și David, trebuie să merg înapoi la sursă. Cum am ajuns aici? Cum se face că Domnul nu m-a păzit de rău? Cum se face că am putut săvârși ceva atât de îngrozitor? Pentru că am părăsit conștiința curată, prin aceea că nu m-am curățit prin judecata de sine, pentru că nu am mai avut nicio părtășie cu Domnul și Domnul nu m-a mai putut păzi, iar eu n-am mai avut putere. Acesta este singurul drum pe care se găsește adevărata curăție, în judecata de sine, când mă întorc înapoi la izvor – nu judec numai faptele, ci și starea din care au ieșit ele. Abia după ce mi-am judecat starea, voi fi, cu adevărat, restabilit.
H. L. Heijkoop