Domnul este aproape GBV

Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru.

1 Corinteni 6.11

Omul a fost profanat în mod complet prin păcat: mintea lui, inima lui și tot modul lui de viață au fost infestate cu orice fel de rău. În momentul în care un om este câștigat de harul lui Dumnezeu, el trebuie, sub orice aspect, să fie pus deoparte pentru Dumnezeu.

Este necesar deci să stabilim încă de la început marele adevăr că am fost sfințiți. Scriptura este foarte exactă și foarte clară în privința acestui subiect, iar poate cel mai izbitor exemplu pe care îl prezintă este cel al corintenilor. Dintre toți creștinii perioadei apostolice, atât cât avem posibilitatea să cunoaștem, ei au fost cel mai puțin caracterizați de sfințirea practică. Comportamentul lor a necesitat multă corectare, iar apostolul Pavel a exercitat-o printr-un limbaj foarte hotărât. Totuși, în prima sa epistolă, el îi numește „sfinți“, fiind „sfințiți în Hristos Isus“ (1 Corinteni 1.2). Mai târziu, în aceeași epistolă, după ce menționează multe dintre întinăciunile de care lumea păgână era plină, el spune: „Și așa ați fost unii dintre voi, dar … ați fost sfințiți“ (1 Corinteni 6.11).

Nimic nu poate fi mai clar decât aceasta. Noi nu devenim popor sfințit al lui Dumnezeu prin atingerea unor standarde ale sfințeniei practice. Noi am fost sfințiți și, din acest motiv, sfințenia, sau sfințirea practică, este o datorie care ne revine. Dacă prima variantă ar fi calea lui Dumnezeu, atunci ea ar fi potrivit principiului legii. Însă cea de-a doua este calea lui Dumnezeu, și este potrivit principiului harului.

În ce ne privește, trebuie să începem cu această sfințire absolută și pozițională, care este a noastră prin lucrarea lui Dumnezeu. Dacă nu facem acest lucru, vom ajunge, în mod sigur, la idei greșite, dacă nu chiar pervertite, în ce privește sfințirea practică și progresivă, care este responsabilitatea noastră, de vreme ce ea decurge din sfințirea pozițională care ne-a fost dăruită.

F. B. Hole