Domnul este aproape GBV

Și el să aducă din jertfa de pace o jertfă prin foc pentru Domnul: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie și cei doi rărunchi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse, și prapurul de pe ficat, pe care să-l scoată cu rărunchii … Este o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.

Levitic 3.3-5

Toată grăsimea jertfei Îi aparținea lui Dumnezeu. Cuvântul ebraic pentru grăsime indică ceva ieșit din comun și este tradus cu „cel mai bun“ (de exemplu, de trei ori, în Numeri 18.29-32). Aceasta este prețuirea pe care o dă Dumnezeu slavei lăuntrice a Domnului, în lucrarea Sa de pe cruce. Să observăm că grăsimea se poate obține numai prin moarte. Aceasta vorbește despre cele mai adânci sentimente și emoții ale Domnului, care L-au condus ca, din dragoste pentru Tatăl, să meargă la moarte. Vedeți, de exemplu, Psalmul 40.10. Cuvântul ebraic pentru „rinichi“ înseamnă „desăvârșire“; cuvântul pentru „șold“ înseamnă „încredere“, „intimitate“; iar „prapurul ficatului“ poate fi explicat cu „imensitatea slavei“. Ce gânduri adânci se ascund aici! În versetele 16 și 17 din Levitic 3 și în Levitic 7.22-25 le este interzis oamenilor să mănânce grăsimea. Se spune chiar că „sufletul care va mânca să fie nimicit din poporul său“. Grăsimea era numai pentru Dumnezeu!

Dacă vom privi atent locurile din Cuvântul lui Dumnezeu care vorbesc despre grăsime, vom ajunge le concluzia, cred eu, că grăsimea ne vorbește despre energia voinței și despre ceea ce este un animal sănătos. Un animal bolnav nu este gras. Dacă un animal este gras, atunci, în mod normal, este sănătos. Grăsimea vorbește deci despre bunurile deosebite ale sentimentelor inimii care ies la iveală prin ceea ce se face. Și acestea sunt incluse în tăria sau în energia voinței. Dacă Dumnezeu este Creatorul, atunci numai El are drept asupra voinței oamenilor. În Deuteronom 6 citim că Dumnezeu le cere oamenilor să-L iubească „cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea“. Și Domnul adaugă, în Marcu 12.33 și în Luca 10.27: „Cu toată priceperea“ și „cu tot cugetul“. Fiind Creator, Dumnezeu are dreptul să-i ceară creației să-L slujească. În Coloseni 1.16 se spune că Domnul Isus a creat toate lucrurile pentru Sine.

H. L. Heijkoop