Domnul este aproape GBV
Rugăciunea lui Agur (2)
Două lucruri Îți cer; nu mi le refuza înainte de a muri: depărtează de la mine deșertăciunea și minciunile; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție; hrănește-mă cu pâinea de care am nevoie zilnic, ca nu cumva, fiind sătul, să Te tăgăduiesc și să zic: „Cine este Domnul?“. Sau ca nu cumva, fiind sărac, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.
Proverbe 30.7-9
Așa cum am văzut, Agur I-a cerut Domnului două lucruri clare: integritate și mulțumire. Am privit deja la dorința lui după integritate, iar acum vom privi la celălalt lucru cerut de el, anume la dorința de a fi satisfăcut cu ceea ce Dumnezeu îi dădea. Aceasta este starea de mulțumire. Apostolul Pavel a scris: „Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig … Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele“ (1 Timotei 6.6,10). Aceste versete ne învață care trebuie să fie prioritățile noastre.
Nu este nimic greșit în a ne ruga pentru nevoile noastre – „Pâinea noastră zilnică dă-ne-o nouă astăzi“ (Matei 6.11). Însă nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la ce vom mânca, cu privire la ce vom bea sau cu privire la lucrurile cu care ne vom îmbrăca, căci pe toate acestea le caută cei necredincioși; noi însă trebuie să căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, iar toate aceste lucruri ni se vor da pe deasupra (Matei 6.31-33). Vedem această stare de mulțumire la apostolul Pavel, care a scris: „Știu să fiu și smerit, știu să fiu și în belșug. În orice și în toate sunt deprins și să fiu sătul și să fiu flămând, și să fiu în belșug și să fiu în lipsă“ (Filipeni 4.12). Pe măsură ce-L urmăm, Domnul Isus dorește să ne încredem în El pentru orice nevoie a noastră, oricât de mare sau de mică.
Domnul să fie Obiectul nostru și El să ne ajute să fim mulțumiți cu îndurările Sale de zi cu zi! Iar dacă avem vreo nevoie, să depindem de bunătatea Lui!
T. Hadley, Sr.