Domnul este aproape GBV

Se poate întâmpla ca un păcat să nu fie cunoscut de cei din adunare, dar se poate, de exemplu, să fie făcut cunoscut și răspândit de către niște vecini ai celui care l-a comis. Adunarea trebuie să cerceteze dacă lucrurile răspândite sunt adevărate și dacă ele lezează mărturia publică a adunării. Dacă lucrurile stau așa, atunci este necesară mustrarea în public. Adunarea care este într-o stare duhovnicească bună va hotărî dacă este un păcat care cere o tratare publică sau nu.

Din cauza unei stări duhovnicești pipernicite, „mustrarea înaintea tuturor“ a celui care păcătuiește rămâne mereu o problemă nerezolvată. În mijlocul credincioșilor nu este acel duh dumnezeiesc al sfințeniei, care ar trebui să-i caracterizeze, și, din acest motiv, lipsește puterea duhovnicească pentru a pune păcatul în fața tuturor. „Înaintea tuturor“ înseamnă în prezența tuturor credincioșilor. Este posibil să intervină ceva care trebuie să fie cunoscut și de cei care nu sunt în părtășie. Într-un asemenea caz este bine să fie și ei prezenți, putând astfel recunoaște că adunarea păstrează sfințenia în mijlocul ei.

În general, este bine ca ceea ce nu este neapărat necesar să nu fie descoperit lumii. Lucrurile rele sunt spre rușinea noastră și nu trebuie duse mai departe. Noi trebuie să ne aflăm după perdelele cortului întâlnirii, în prezența lui Dumnezeu, iar pe cei care sunt afară să nu-i invităm înăuntru. Oare nu au trecut credincioșii prin experiențe neplăcute din cauza faptului că au purtat răul în afară, făcând astfel pe placul diavolului? Să presupunem că un frate sau o soră aud șoptindu-se un lucru despre cineva din adunare; ei, la rândul lor, spun mai departe, iar cel care ascultă spune la rândul lui mai departe. Este clar că se face lucrarea diavolului. Îmi amintesc despre un frate bătrân care, atunci când făcea vizite, spunea: «Nu ascult nimic. Să mergem la fratele sau sora despre care vrei să-mi spui și, acolo, în prezența lui sau a ei, poți să-mi vorbești». Să călcăm și noi pe astfel de urme!

C. Briem