Domnul este aproape GBV

Nu va striga, nici nu-Și va ridica glasul, nici nu-l va face să se audă pe stradă.

Isaia 42.2

Acest pasaj este aplicat Domnului nostru în Matei 12.17-21 și mi-a fost de mare ajutor atunci când eram tânăr. Mă aflam atunci sub puterea legalismului într-o așa măsură, încât mă simțeam vinovat dacă, imediat ce mă suiam într-un tramvai, nu dădeam o mărturie publică. De îndată ce tramvaiul pornea din stație, mă ridicam și ziceam: «Prieteni, doresc să mărturisesc despre Domnul Isus și să vă spun cum m-a mântuit Dumnezeu». Vatmanul venea și-mi zicea: «Stai jos! Nu ți-a cerut nimeni să ții un serviciu religios aici». Atunci eu deveneam iritat și-i ziceam: «Ei bine, o să iau loc, însă tu vei fi responsabil la judecata lui Dumnezeu, fiindcă i-ai împiedicat pe acești oameni să audă evanghelia». Făceam același lucru și în tren. De îndată ce trenul pornea, mă ridicam și începeam să dau mărturie pasagerilor. Mă simțeam obligat să fac acest lucru, fiindcă mă socoteam responsabil pentru sufletele lor, însă nu-mi dădeam seama că o astfel de purtare era de cele mai multe ori lipsită de considerație.

Ce se spune însă despre Domnul? „El nu va striga, nici nu-Și va ridica glasul, nici nu-l va face să se audă pe stradă.“ El Și-a făcut lucrarea pentru Dumnezeu aici într-un fel liniștit. Când oamenii au venit la El și au dorit să știe cum puteau avea viața eternă, El a fost întotdeauna gata să le răspundă. A fost gata să-i caute pe cei pierduți, așa cum s-a întâmplat cu femeia samariteană; însă niciodată n-a procedat într-un mod gălăgios sau necioplit. El a fost cu adevărat perfect și în această privință.

H. A. Ironside