Domnul este aproape GBV

Nu știam, fraților, că este mare preot; pentru că este scris: „Nu vorbi de rău pe mai-marele poporului tău“.

Fapte 23.5

Nu cred că Pavel ar fi putut dormi liniștit în acea noapte, cu o conștiință care să nu-l acuze, dacă nu și-ar fi retras cuvintele. Trebuie să existe mărturisire atunci când facem sau spunem ceva greșit; iar dacă nu există mărturisire, comuniunea noastră va fi cu siguranță întreruptă. Să ai comuniune în timp ce pe conștiința ta stă un lucru nemărturisit este un lucru imposibil. Putem spune că avem totuși comuniune, însă nu facem decât să ne înșelăm pe noi înșine. Trebuie să păstrăm o conștiință curată, dacă vrem să umblăm împreună cu Dumnezeu. Trebuie să ne temem de insensibilitate morală, de o conștiință pătată, de un simțământ moral tocit, care îngăduie ca tot felul de lucruri să treacă nejudecate, care poate comite păcatul și care poate totuși merge înainte, spunând: «Ce rău am făcut?».

Să veghem cu toții, cu o vigilență sfântă, împotriva unei astfel de stări! Să căutăm să cultivăm o conștiință delicată! Acest lucru va solicita de la noi ceea ce a solicitat și de la Pavel: „deprinderea“. Este însă o deprindere binecuvântată, care va aduce roade cu totul prețioase. Să nu presupunem că o astfel de deprindere înseamnă legalism! Nu, ci ea este o deprindere care ține în totul de creștinism!

Din nefericire, suntem obișnuiți să dăm doar puțină atenție cerințelor lui Dumnezeu și cerințelor semenilor noștri. Cât de puțin corespund conștiințele noastre standardului divin! Nesocotim cerințele și suntem insensibili la ele! Nu există zdrobire și căință înaintea Domnului. Este clar că o astfel de stare nu face decât să ne împiedice în mod serios creșterea spirituală. Ea Îl întristează pe Duhul Sfânt și Îi împiedică lucrarea de a-L prezenta pe Hristos inimilor noastre, singura lucrare prin care putem crește. Prin urmare, să ne deprindem să avem întotdeauna o conștiință curată și care să nu ne condamne, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la semenii noștri!

C. H. Mackintosh