Domnul este aproape GBV

Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins.

Ioan 13.3,4

În prezența manifestării teribile a puterii cărnii și a diavolului, perspectiva de a fi lăsați în această lume rea, având carnea ca vrăjmaș dinăuntru și pe Satan ca vrăjmaș din afară, trebuie să fi apăsat puternic pe inima ucenicilor. Totuși, imediat, inimile lor, ca și ale noastre, sunt îndreptate de la carne și de la diavolul către Hristos și către Tatăl, prin afirmarea faptului că Tatăl a dat toate lucrurile în mâinile lui Hristos. Satan, care ne urăște, are mare putere, însă „toată puterea“ a fost dată în mâinile lui Hristos, care ne iubește. Nu numai că „toată puterea“ I-a fost dată lui Hristos, ci El, de asemenea, mergea către locul puterii – venise de la Dumnezeu și Se ducea la Dumnezeu.

În timp ce simțea în mod perfect durerea cauzată de trădarea unui fals ucenic și viitoarea lepădare a unuia adevărat, El acționa totuși cu calmul dat de conștiența că toată puterea Îi fusese dată în mâini și că urma să meargă în locul caracteristic acestei puteri. Tot așa, El dorește ca și noi să trecem prin această lume rea cu conștiența faptului că El are toată puterea și că Se află în locul de unde o exercită. Mai mult, nu numai că Domnul Se află în locul puterii și are toată puterea, ci, în scena care urmează, El ne face cunoscut că Își găsește plăcerea să folosească această putere în favoarea noastră.

Cel care are toată puterea în mâinile Sale este Cel care are toată dragostea în inima Sa. Astfel că, animat de o astfel de inimă plină de dragoste, Cel care avea toată puterea în mâinile Sale urma să ia în acele mâini picioarele întinate ale ucenicilor Săi. Cel care este Domnul tuturor devine Slujitorul tuturor.

Pentru a împlini această slujbă plină de har, El „S-a ridicat de la cină“. S-a ridicat de la masa de Paște, care vorbește despre asocierea Lui cu noi în gloria Împărăției (Luca 22.15,16), pentru a face ceea ce conduce la comuniunea noastră cu El în gloria cerească. În perfecțiunea harului Său, El Își încinge mijlocul pentru această ultimă lucrare și, după ce toarnă apă într-un lighean, începe să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.

H. Smith