Domnul este aproape GBV

În parabola semănătorului, Domnul descrie patru feluri de pământ. Sămânța care a căzut pe drum, cea care a căzut pe pământul stâncos și cea dintre spini – acestea trei n-au adus rod în cele din urmă; doar sămânța care a căzut pe pământ bun a putut produce rod.

Parabola apare în trei Evanghelii și este de remarcat cum este descris pământul cel bun în fiecare dintre ele. Sămânța este arătată a fi „cuvântul împărăției“ și „cuvântul lui Dumnezeu“ (Matei 13.19; Luca 8.11), iar în Matei 13.23, pământul cel bun îi reprezintă pe cei care aud cuvântul și îl înțeleg. Există o responsabilitate importantă, nu doar pentru cei care vestesc Cuvântul, ci și pentru cei care îl ascultă. Dacă ascultăm învățătura biblică pe care n-o înțelegem, dorim noi cu adevărat să învățăm ceva nou, sau lăsăm ca adevărul să ne fie răpit? Nu-l putem acuza pe semănător, dacă noi refuzăm să înțelegem mesajul lui.

Marcu 4.20 ne învață că pământul cel bun îl reprezintă pe cel care primește cuvântul. Într-un anumit sens, este posibil să înțelegem un mesaj biblic, fără însă a-l primi cu adevărat. Trebuie să-l acceptăm personal, primindu-l ca pe Cuvântul lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 2.13). Creșterea spirituală are loc atunci când mesajul devine parte din noi.

Apoi, în Luca 8.15, cei care aud cuvântul îl și păzesc. Aici cuvântul „păzesc“ accentuează nu atât de mult ascultarea față de Cuvânt – deși aceasta este foarte importantă – ci ținerea sau păstrarea cu putere a Cuvântului. Când am înțeles și am primit adevărul, nu trebuie să-i mai dăm drumul deloc din mână. Aceasta este o responsabilitate activă, nu pasivă.

Domnul a spus: „Luați seama la cum auziți“ (Luca 8.18). Dacă nu dorim să înțelegem, să primim și să păzim învățăturile Scripturii, va fi imposibil să devenim roditori.

S. Campbell