Domnul este aproape GBV
De aceea, având încinse coapsele minții voastre, fiți treji, sperați în mod desăvârșit în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos.
1 Petru 1.13
Toate îndemnurile din această epistolă nu sunt altceva decât prezentarea ascultării, a umblării și a purtării lui Hristos (versetele 2 și 15), care trebuie să devină, prin urmare, ascultarea, umblarea și purtarea noastră. Întreaga epistolă ne vorbește despre suferințele lui Hristos pe acest drum și despre gloriile care urmează acestor suferințe, ceea ce ne angajează și pe noi pe același drum de suferință, dar cu speranța gloriilor la care, spre deosebire de El, noi încă nu am ajuns.
Acești credincioși evrei sunt îndemnați să-și „încingă coapsele minții lor“. În Efeseni 6, adevărul, Cuvântul, este centura cu care suntem încinși pentru luptă; aici, el este centura minții pentru umblare. În ambele cazuri, centura ne este absolut necesară. Un alt îndemn este: „fiți treji“. Dacă ne lăsăm antrenați în lucrurile acestei lumi, care ne amețesc sufletul, vom pierde puterea de a umbla în ascultare, deoarece ascultarea este aceea care ne desparte întotdeauna de lucrurile pe care lumea ni le-ar putea oferi.
În această stare, având coapsele minții încinse și fiind treji, suntem capabili să sperăm în mod desăvârșit, chiar dacă nu am ajuns încă la favoarea care ne va fi adusă la descoperirea lui Isus Hristos. Acest har este mereu prezent înaintea noastră, pentru că el este realizat prin credință și nimic nu-l poate clinti din inimile noastre. El ne va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos.
Nu la fel este privit harul de către apostolul Pavel; el ne spune că avem intrare liberă, prin credință, la acest har sau favoare în care suntem. Totuși, în ambele cazuri, harul este la fel de desăvârșit. Când avem mijlocul încins și când suntem treji, suntem făcuți capabili să privim spre descoperirea lui Isus Hristos nu numai într-o stare de liniște, dar și cu o imensă bucurie.
H. Rossier