Domnul este aproape GBV

Și el mi-a zis: „Daniele, om preaiubit, înțelege cuvintele pe care ți le voi spune și stai în picioare, pentru că acum sunt trimis la tine“. … Atunci mi-a zis: „Nu te teme, Daniele, pentru că din ziua întâi, de când ți-ai îndreptat inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite și eu am venit datorită cuvintelor tale“.

Daniel 10.11,12

Acest răspuns prețios la rugăciunea sa trebuie să fi umplut inima lui Daniel de adorare pentru Dumnezeul cel viu. Inima lui Daniel era greu împovărată de captivitatea lui Israel. El înțelegea pe deplin că păcatul poporului său iubit era motivul pentru această captivitate și nu dorea altceva decât să cunoască gândul lui Dumnezeu cu privire la acest lucru. Prin urmare, Daniel a postit și s-a rugat vreme de trei săptămâni, iar Dumnezeu i-a răspuns. El i-a dat lui Daniel o viziune măreață a gloriei Fiului Său binecuvântat – „Un om îmbrăcat în in, și coapsele sale erau încinse cu aur curat de Ufaz, și trupul lui era ca crisolitul, și fața lui ca înfățișarea fulgerului, și ochii lui ca făcliile de foc, și brațele lui și picioarele lui, asemenea aramei lustruite, și glasul cuvintelor lui, ca glasul unei mulțimi“ (Daniel 10.5,6). La vederea lui, Daniel și-a pierdut orice putere și a căzut cu fața la pământ (versetul 9).

Apoi un înger l-a atins și i-a vorbit cuvintele citate mai sus. Daniel a fost asigurat că rugăciunile lui au fost ascultate din cea dintâi zi, iar smerirea Lui a fost luată în seamă de către Dumnezeu, însă îngerul fusese împiedicat să ajungă la el vreme de trei săptămâni (versetul 12). Această împotrivire fusese din partea lui Satan, însă Dumnezeu a înlăturat-o în mod minunat, în timp ce Daniel s-a bucurat de privilegiul de a căuta fața lui Dumnezeu cu judecată de sine și cu dependență deplină.

Acest lucru este o încurajare și pentru noi, ca să nu fim deznădăjduiți atunci când răspunsul la rugăciunile noastre nu vine atât de repede cât am dori. Când vine, el este cu atât mai prețios, dacă am stăruit în rugăciune. În plus, putem primi o lumină nouă asupra gloriei mărețe a Domnului Isus.

L. M. Grant