Domnul este aproape GBV

Dar adu-ți aminte de mine când îți va fi bine.

Geneza 40.14

Iosif, în multe privințe, este o imagine remarcabilă a lui Hristos: urât de frații săi, lepădat și vândut în Egipt, apoi înălțat ca dregător al Egiptului – toate acestea, așa cum știm, sunt umbre ale suferințelor și gloriilor Domnului Isus.

În scena de care ne ocupăm, Iosif, deși nevinovat, era de unsprezece ani în temniță. Nici aici însă nu fusese inactiv, iar conducătorul închisorii îl pusese mai-mare peste toți prizonierii.

Iosif era nevinovat, însă în închisoare sunt aduși mai-marele paharnicilor și mai-marele brutarilor, care se făcuseră vinovați de o anume greșeală împotriva lui faraon. Acești doi oameni au avut fiecare un vis, iar Iosif s-a oferit să interpreteze fiecăruia visul. Cât de încurajatoare sunt cuvintele lui Iosif către ei: „Nu sunt ale lui Dumnezeu interpretările? Istorisiți-mi-l, vă rog“ (Geneza 40.8)! Siguranța lui Iosif că avea să le poată interpreta lor visele arată că propriile lui vise și speranțe erau încă foarte vii. El credea încă în ceea ce Dumnezeu îi arătase, în ciuda încercărilor sale (Geneza 37.5-10). Interpretarea dată de Iosif s-a împlinit întocmai. Înainte ca mai-marele paharnicilor să fie repus în funcția sa, Iosif i-a făcut o rugăminte: „Adu-ți amine de mine când îți va fi bine“. Însă mai-marele paharnicilor l-a uitat (Geneza 40.23). Mai târziu, el și-a reparat greșeala, atunci când i-a menționat lui faraon despre el.

Domnul Isus, Unul cu mult mai mare decât Iosif, a spus, în noaptea în care a fost vândut: „Să faceți aceasta în amintirea Mea“ (1 Corinteni 11.24). Cât de mișcătoare este această cerere pe care Domnul ne-o face! În noaptea întunecată a puterii lui Satan și în văile cele mai adânci ale suferințelor Sale pe care avea în curând să le străbată, Domnul a dorit ca de atunci înainte cei ai Săi să împlinească acest memorial. Să nu fim uituci, ca mai-marele paharnicilor, și să ne aducem mereu aminte că El a suferit pentru noi!

B. Reynolds