Domnul este aproape GBV

Iată, mâna Domnului nu s-a scurtat, încât să nu poată salva, nici urechea Lui nu s-a îngreunat, încât să nu poată auzi; ci nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre v-au ascuns fața Lui, ca să nu audă … Ei nu cunosc calea păcii.

Isaia 59.1,2,8

Cartea Isaia vorbește des despre pace, începând cu Prințul Păcii (Isaia 9.6) și încheind cu „pacea ca un râu“ (Isaia 66.12). Aceste două expresii sunt minunate, iar între ele există multe altele, precum cele din pasajul citat mai sus. Domnul vorbise despre păcatele casei lui Iacov (Isaia 58.1), iar aici a arătat că avea puterea să-i salveze de ele. El putea să-i aducă la Sine, deși ei erau departe de El. De asemenea, El îi putea asculta, dacă ei Îl chemau cu sinceritate. Totuși, ei aleseseră o altă cale. N-au vrut să-și părăsească păcatele, iar această atitudine Îl făcea pe Domnul să-Și ascundă fața de ei și să refuze să le asculte rugăciunile false. Piedica era doar în ei, de aceea nu cunoșteau ei calea păcii.

Mai târziu, acest pasaj este citat în Romani 3, pentru a arăta că această problemă nu era limitată la Israel, ci era caracteristică și națiunilor, fiindcă starea inimii lor naturale era aceeași. Ce înseamnă să găsești nu numai pacea, ci și calea păcii? Înseamnă să umbli împreună cu Prințul Păcii și să te bucuri de pacea care este ca un râu – ce satisfacție! Totuși, această pace nu este cunoscută de noi, dacă refuzăm invitația lui Dumnezeu de a ne întoarce la El.

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, este hotărât să lucreze în privința stării noastre lipsite de speranță. Isus Mântuitorul a venit la noi din cer „ca să ne conducă picioarele pe calea păcii“ (Luca 1.79). Dumnezeul Bibliei nu numai că știe cum poate fi găsită calea păcii, ci ne și poate conduce pe ea. Dacă nu poți găsi această pace, nu dispera; Domnul Păcii Însuși îți va arăta calea (2 Tesaloniceni 3.16).

S. Campbell