Domnul este aproape GBV

Ca și în primele versete ale celor două capitole precedente, și aici resimțim căldura dragostei apostolului care căuta binele conaționalilor săi. Oare nu era Israel, în ciuda necredincioșiei sale, poporul cunoscut dinainte de Dumnezeu? Nu lui îi aparțineau făgăduințele care îi fuseseră făcute la început lui Avraam, tatăl său? Și prin faptul că Dumnezeu „l-a cunoscut mai dinainte“, nu a știut El toate căile rele pe care poporul urma să meargă, toată răutatea și încăpățânarea lor? Cu siguranță că știa! Și totuși El l-a ales și l-a chemat, l-a pedepsit, adesea cu severitate, dar niciodată nu l-a abandonat. Era posibil să-l fi lepădat acum?

Nicidecum! Apostolul aduce trei dovezi pentru a demonstra că acest lucru era imposibil. Prima era el însuși. Pentru că și el era „israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin“. Condus de un zel firesc pentru Dumnezeu, el persecutase chiar adunările și îi obligase pe credincioși să hulească. Și totuși Dumnezeu Își dovedise întreaga bogăție a harului și a răbdării Sale față de el, „un hulitor și un persecutor și un batjocoritor“, cel mai înverșunat dușman al Numelui lui Isus, mântuindu-l și așezând-l în slujba Sa. Dacă Dumnezeu l-ar fi lepădat pe poporul Său, atunci această judecată ar fi trebuit să vină asupra lui înainte de toți.

Dar Pavel nu era singura dovadă a harului divin. Dumnezeu acționase în mod asemănător și în alte situații anterioare: „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal“. Profetul descurajat a crezut că Dumnezeu Își părăsise poporul și că el rămăsese singurul închinător al lui Iahve, urmărit până la moarte din cauza aceasta. Dar cât de mișcător a fost răspunsul divin! Tocmai mărturia profetului împotriva poporului I-a dat ocazia lui Dumnezeu să mărturisească pentru Israel. Dumnezeu Își păstrase șapte mii de bărbați (un număr desăvârșit) care nu își plecaseră genunchii înaintea idolilor. Dragostea și harul Său nemărginit păziseră această rămășiță completă.

R. Brockhaus